Mesajul lui Paszkany către echipă: „Luați titlul, altfel e de rău!”

Clubul din Gruia trebuie să se autofinanțeze anii viitori, în condițiile în care Paszkany și-a direcționat o mare parte din bani spre două televiziuni pe care le deține

Sezonul care începe vineri va fi decisiv pentru CFR Cluj. Arpad Paszkany și acționarii echipei au stabilit un buget de criză, dar cu obiectiv clar: titlul. Cum s-a ajuns aici? Paszkany a decis să scoată mare parte din banii obținuți anii trecuți din Liga Campionilor și să îi investească în LiveTV și LookTV, televiziuni pe care le deține. Peste 30 de milioane de euro ar fi investit șeful CFR-ului în acestea într-un an și jumătate. Acționarii echipei – grupul Energobit – au redus și ei investiția, motiv pentru care echipa va avea 9 milioane de euro buget, cam jumătate față de anii trecuți. Totuși, obiectivul în mod clar este titlul. Dacă clubul nu va aduce bani din drepturile TV și mai apoi din participarea în grupele Ligii, există riscul ca bugetul să scadă și mai mult în sezonul 2014-2015. Paszkany s-a arătat deschis ca în acționariat să intre firme importante, iar un parcurs pozitiv în acest an ar face ca investitorii să fie tentați să se asocieze cu clubul din Gruia. ProSport prezintă care sunt pe termen scurt efectele bugetului de criză.

1. Nu mai bagă bani în transferuri
CFR a investit doar 500.000 de euro în această vară pentru achizițiile de jucători, comparativ cu 4,5 milioane în vara anului 2007 (cu Andone pe bancă). Campania din iarnă se anunță la fel de săracă. Totuși, șefii din Gruia au trecut la plusuri campania din această vară, reușind să aducă mai mulți jucători gratis de valoare.

2. Dispar salariile mari
De la 6 milioane de euro anul trecut, în sezonul viitor Paszkany va da 4 milioane de euro pe salarii. S-a renunțat la mulți jucători cu salarii de peste 200.000 de euro, următorul pe listă fiind Kapatanos. Lideri la salarii au rămas Deac (570.000 de euro, jumătate plătit de Schalke), Cadu (300.000 de euro) și Felgueiras (240.000 de euro).

3. Primele de joc se dau numai la pachet
Jucătorii vor încasa prime numai dacă vor face minim 10 puncte la o serie de patru partide. Prima de obiectiv a rămas 50.000 de euro. „Nu dau bani dacă nu avem rezultate. Degeaba batem o echipă tare dacă ne împiedicăm de altele mici”, a motivat Paszkany.

Publicat: 17 07. 2013, 08:23
Actualizat: 17 07. 2013, 08:24