‘Mesajul’ celui mai dorit antrenor în Ghencea: un jucător pentru liniștea lui Gigi!** ‘Nu mă pot opune transferului, dar nu e dorit doar de Steaua’

Petre Grigoraș rămâne cel mai dorit antrenor în Ghencea. Grig a fost în această primăvară nu doar antrenorul ideal pentru Mihai Stoica, dar și unul dintre preferații fanilor, care iubesc stilul în viteză și pe atac impus de Grigoraș la echipele pe la care a trecut.

Grigoraș rămâne la Pandurii, dar are un „mesaj” pentru echipa cu care a fost la un pas să semneze: „Nu mă pot opune ca Pintilii să ajungă la Steaua, dar nu e dorit doar de cei din Ghencea”

„Mihai Pintilii e un jucător foarte bun, nu întâmplător a ajuns la națională. Din pacate, acum e accidentat și n-a putut să facă deplasarea pentru cele două jocuri. E un jucător important pentru noi. Nu e dorit doar de Steaua. Mie normal că nu mi-ar conveni să plece jucători importanți la fiecare jumătate de an și apoi să vrei și rezultate. Poziția mea e știută de cei din conducere. Eu nu mă bag, îmi doresc ca jucătorul să rămână. Dacă oferta va fi foarte foarte bună, nu poți să te opui ca un jucător de la Pandurii, care nu reprezintă o superfortă în fotbalul românesc, să meargă la Steaua, de departe cea mai iubită din țară. Niciun antrenor nu e bucuros, că doar nu e tâmpit, când îi pleacă un jucător din echipă„, a spus Grigoraș la gsptv.

Pintilii este pe lista mai multor echipe din Liga 1, dar și o țintă a străinilor. Președintele Pârvulescu spune că mijlocașul este blocat la Pandurii

Grig a fost dorit de Steaua și Rapid: „Dacă mă doreau cu adevărat, puteau să mă ia”

„Sunt bine mersi, acasă, îmi încarc bateriile și nu mă interesează declarațiile din ziare, încerc să mă detașez. Dacă mă doreau cu adevărat, mă puteau lua, nu să vorbească înainte cu 10 antrenori”.

Publicat: 27 05. 2012, 19:08
Actualizat: 27 05. 2012, 19:16