Mesaj din Portugalia:** „Dacă Steaua caută antrenor, vin imediat!”

FC Brașov nu pare să le priască antrenorilor străini, iar
ultimul exemplu, Antonio Conceicao, vine parcă în ajutorul acestei
idei. Din Portugalia, tehnicianul le transmite steliștilor că este
dispus oricând să ofere o mână de ajutor în caz de nevoie.

Antonio Conceicao și-a luat de curând rămas bun de la FC Brașov,
iar vina i-o atribuie exclusiv patronului Ioan Neculaie. „Am avut
multe planuri cu Brașov. Din păcate, totul s-a destrămat când am
purtat o discuție aprinsă cu domnul Neculaie. Dânsul a fost
influențat de noul director sportiv (n.r. – Marcel Popescu) să
aducă anumiți jucători, cu care eu nu am fost de acord pentru că nu
îi cunoșteam”, a povestit portughezul.

„Am
refuzat să vin la Steaua pentru Brașov”

Întrebat de Steaua, formația care l-a dorit insistent în ultimele
luni, Conceicao a fost ponderat cu declarațiile: „Nu este elegant
și nici corect să spun ceva despre Steaua acum. Am discutat la
vremea respectivă, eu aveam un angajament cu Brașov și nu puteam să
nu-l respect atunci, așa că am refuzat. Steaua are acum antrenor,
eu nu am voie să vorbesc”. Despre posibilitatea de a veni în
Ghencea? „Dacă mâine Steaua are nevoie de antrenor, atunci vin cu
cea mai mare plăcere!”, a fost promisiunea de final a lui
Conceicao.

„Nu m-am gândit nicio clipă să plec de la Brașov, iar
faptul că am spus nu atâtor echipe înseamnă ceva, nu?
„,
Toni Conceicao, fost antrenor FC Brașov

„Nimeni nu mă poate judeca pentru decizia mea. Am făcut
tot ce am putut pentru această echipă, dar nu puteam să-mi încalc
principiile și să se comande pe munca mea”,
Toni
Conceicao, fost antrenor FC Brașov

Publicat: 21 07. 2011, 09:30
Actualizat: 21 07. 2011, 09:31