Meme Stoica: „Sunt unii care nu ne lasă să ajungem în Cupa UEFA”

Mihai Stoica, președintele Unirii Urziceni, a declarat, după meciul cu Poli Iași,(3-2) că sunt persoane interesate care vor să împiedice echipa ialomițeană să se califice în Cupa UEFA, considerând că acesta este motivul pentru care echipa are parte de arbitraje potrivnice.

"Am învins astăzi pentru că ne-am adaptat mai bine condițiilor de joc în ciuda unui arbitraj potrivnic. Chiar dacă am câștigat, mai rar întâlnești un asemenea arbitraj. Trebuia să fim mult mai sus în clasament, dacă nu ar fi fost atâtea meciuri pierdute, știți voi cum. Sunt unii care se încăpățânează să nu ne lase să ajungem în Cupa UEFA", a spus Stoica.

Publicat: 04 04. 2008, 22:24
Actualizat: 05 04. 2008, 01:18