Meme i-a promis că-l aduce la Steaua și se ține de cuvânt:** „Îi oferim un contract!” Jucătorul îi răspunde: „Mă bucur că te-ai întors”

Meme Stoica se declară încântat de colaborarea cu Mihai Stoichiță, despre care spune că este un antrenor care are vaste cunoștințe în domeniu. Managerul general al Stelei speră că va fi un debut fericit atât pentru el, cât și pentru Stoichiță, iar echipa să se întoarcă victorioasă de la Târgu Jiu.

„Acum o săptămână mi s-a propus să revin la Steaua. Chiar dacă la un moment dat nu voiam să-mi recunosc, îmi era dor de Steaua. Este prima dată în cariera mea când lucrez cu Mihai Stoichiță. Îmi place, este un antrenor cu experiență, care știe mult fotbal, care are carismă.

Vom avea un meci greu cu Pandurii, dar cred că nu mai e nevoie de o motivație suplimentară, pentru că o motivație mai mare decât cea de acum, nu există. Avem șanse la titlu.c

Paul Pârvulescu își dorește să joace, să vedem dacă va fi apt 100%. Mai există și varianta Lupu. Vom avea suporteri din Peluza Nord și sper să vină cu un singur gând, să ne ajute să depășim un adversar dificil”, a declarat Meme Stoica la DigiSport, în cadrul emisiunii Fanatik Show.

Oficialul stelist n-a uitat de promisiunea pe care i-a făcut-o lui Cosmin Băcilă, după ce Gardoș i-a rupt piciorul. Meme Stoica spune că mijlocașul poate veni la Steaua, după ce-și va reveni.

„Băcilă este un băiat pe care-l apreciez foarte mult încă dinainte de accidentare. După ce se va recupera, va avea întotdeauna un contract pe masă din partea noastră. Rămâne de văzut dacă vrea și patronul lui”, a mai spus Meme Stoica.

„Mă bucur că Meme s-a întors. Fără el, n-ar mai fi fost Steaua”, a afirmat Cosmin Băcilă

Publicat: 30 03. 2012, 20:24
Actualizat: 30 03. 2012, 20:25