Mega-amendă pentru Iancu

Patronul bănățenilor a fost făcut ieri istorie la Comisia de Disciplină a FRF, fiind penalizat cu o sumă și o durată a suspendării considerabile.

Cele cinci luni de suspendare vin să coloreze cei 100.000 de lei noi pe care bossul timișorenilor trebuie să îi achite. „Probabil e vorba despre declarațiile mele la adresa lui Ionuț Lupescu. E bine că măcar s-a destrămat mitul depunctării. Are oricum cine să ne reprezinte în relația cu forurile fotbalului”, a reacționat calm Iancu. Acesta va face recurs la decizia Comisiei de Disciplină, una dintre cele mai dure din istorie, cel puțin din punct de vedere financiar.

Marian Iancu îl acuzase pe Ionuț Lupescu de faptul că este implicat în mafia pariurilor, prin faptul că face reclamă unei case de pariuri, fiind și conducător al FRF. Temerea cea mare a lui Iancu era însă că gruparea sa ar urma să fie depunctată în urma acestor declarații. Acum emoțiile sunt date de presupusa, dar neconfirmata prezență a lui Gheorghe Chivorchian în zona vestiarelor la meciul Poli – Dinamo. Președintele FRF Mircea Sandu a declarat ieri că așteaptă o anchetă care să determine dacă directorul timișorenilor s-a aflat în vestiar sau nu sâmbătă. Depunctarea clubului este una dintre măsurile care s-ar putea decide, în caz că se certifică încălcarea suspendării de către Chivorchian.


Marian Iancu, președinte Poli Timișoara

Dan JAKABHÁZI
Publicat: 17 04. 2008, 00:46
Actualizat: 17 04. 2008, 02:56