Meciul în care Gigi Becali n-a mai fost vinovat. Andru Nenciu, după Vitoria – FCSB 1-0

Da, FCSB a ajuns într-o mlaștină a disperării din cauza lui Becali. E limpede. Și-a cocoșat antrenorii, și-a cocoloșit vedetele de carton, a jucat la cacealma, a debitat tot felul de tâmpenii cu o voce de crainic de gară și multe altele. În 2010, Pițurcă i-a spus să se bazeze pe români tineri, să nu se mai frigă cu tot felul de calamități de pe transfermarkt sau din Atlasul geografic. Și l-a ascultat după ce un timp își luase tot felul de țepe usturătoare. L-a ascultat o perioadă.

A obținut rezultate generatoare de bani buni, a vândut și a cumpărat ce a dorit, iar echipa s-a autofinanțat. Dar vorbele fostului prieten i-au intrat pe o ureche și, după ceva timp, i-au ieșit pe cealaltă. Nici nu mai contează. Pentru că, ulterior, sfătuitorii care i-au picurat în timpane tot ce a vrut să audă l-au făcut să se imagineze patron-manager-director-antrenor până în vârful unghiilor. Nu mai contează nici asta!

Debandada – colecție rară august 2019 – e o consecință a politicii patronului de la FCSB. E o situație gravă, din care se va ieși cu greu. Dar când ai carnet de fotbalist profesionist și-ți intră în fiecare lună cel puțin 10.000 de euro în cont, uiți de tot ce te-a durut, nu mai bocești ca un cocoșat la colț de stradă și te transformi în cea mai bună versiune a ta.

Vitoria – FCSB 1-0 n-a fost înfrângerea lui Becali. A fost prăbușirea adolescenților atinși de geniu din teren. Băieți pentru care tricoul roșu cu inserții albastre  chiar a devenit o corvoadă. Pe Vână, omul cu magnet în gheată, l-a mușcat mingea și a făcut cadouri în stânga și-n dreapta. Tănase a fost inexistent, iar o puzderie de personaje din trupa lui Vintilă au clacat inexplicabil și s-au sufocat la fiecare raid al adversarilor. Și nu! Nu e o scuză oboseala invocată constant de Tănase.

Nu e o scuză tratamentul lui Marian Lupu sau canicula din Berceni! Într-un meci în care sunt în joc CV-ul de pe fruntea ta, perspectiva bătăliei din grupele EL în care cota îți poate crește sau banii intrați în conturi, te arunci în foc, mori cu ei de gât! Îi faci pe cei 10 spectatori din tribune să-și culeagă fălcile de pe jos admirându-ți felul în care te agăți cu sufletul de umerii lați ai portughezilor.

La Guimaraes – FCSB, oaspeții au suferit la capitolul atitudine. Au intrat pe teren învinși, a mai bâiguit Ovidiu Popescu un ‘haide” inaudibil și până să se dumirească în ce fel ar putea fi surprinși Pepe & Co, sufleurul în negru a anunțat finalul meciului.

La Guimaraes – FCSB am asistat uluiți cum niște portughezi disciplinați, bine organizați, cu câțiva băieți mai inventivi și incisivi au speculat tot. Au construit și estetic, și eficient. Acțiunile în mare viteză i-au mai smuls din visare pe Crețu și Panțîru, dar i-au întârit pentru Clinceni, Voluntari și Târgoviște.

La Guimaraes – FCSB am înțeles exact cuvintele lui Pintilii spuse, în urmă cu câteva zile, pe un ton hâtru, parcă să-și motiveze colegii, „suntem precum o echipă adunată de pe stradă”. N-am înțeles, în schimb, râsul lui nervos de pe bancă, de după schimbare.

Și la Guimaraes – FCSB am mai văzut niște fotbaliști care mai bine s-ar retrage prin Golf, acum, cât sunt în vogă. Ar lăsa loc de interpretări, scenarii, palmares și titluri imaginare și visuri și altele. De ce în Golf? Pentru că „timpul trece, leafa merge” pare să fie unica lor motivație în carieră.