Meci de totul sau nimic pentru Dinamo cu Pandurii! Ce le-a transmis Rednic jucătorilor, răspunsul pentru Reghecampf și de ce Alibec nu trebuia să lipsească de la națională

  • Dinamo – Pandurii, duminică, 20:30, în a treia etapă din play-off.

Dinamo a obținut două puncte în primele două etape din play-off, iar Mircea Rednic le transmite jucătorilor săi înainte de partida cu Pandurii, de pe teren propriu, că nu-și mai permit pași greșiți dacă vor să mai conteze în lupta pentru titlu, mai ales după ce Astra s-a impus în meciul cu ASA Târgu Mureș, scor 1-0.

Tehnicianul din Ștefan cel Mare e mulțumit că are tot lotul valid pentru prima dată după o lungă perioadă de timp în care a fost forțat să improvizeze din cauza absențelor. Rednic e convins că Viitorul va reuși să o împiedice pe Steaua și speră că va obține trei puncte în partida cu Pandurii, cu care ar putea să urce pe locul 2, la 3 puncte în spatele Astrei.

Surpriza e că toți jucătorii sunt apți, nu am niciun fel de probleme. Și Batin se antrenează normal, dar pe el îl vom mai proteja. Toată lumea este prezentă pentru meciul de mâine, inclusiv Palic, care a facut o rezonanță și este ok din punct de vedere medical

Sunt un pic îngrijorat că am început prost prima repriză în ambele meciuri, cu Steaua și ASA. Sper ca acum să începem concentrați din primul minut. Le-am cerut concentrare și prezență din minutul 1, la 100%, nu 50, nu 70… Deja au trecut două meciuri și, după victoria Astrei, trebuie neaparat să câștigăm daca vrem să mai sperăm la titlu.

Noi ne uităm la ce a făcut Astra, ce vor face Viitorul și Steaua… Dar important e să câștigăm noi, pentru că au trecut deja două meciuri și avem doar două puncte. Eu cred totuși că Viitorul nu va pierde„, a declarat Mircea Rednic într-o conferință de presă.

„Alibec, cel mai bun atacant din țară!”

Mircea Rednic a vorbit și despre selecția făcută de Anghel Iordănescu pentru partidele amicale cu Lituania și Spania și despre neconvocarea lui Denis Alibec, atacant care îi opinia sa nu trebuie să lipsească de la Euro 2016.

„Nu vreau să vorbesc (n.r. despre națională). Am tot discutat cu nea Puiu (n.r. Anghel Iordănescu). El e cel care decide, el e cel care răspunde. Doar Filip este la națională.

Alibec este un atacant foarte bun, cel mai bun de la noi din țară. Poate domnul Iordănescu vrea să-i vadă și pe alți jucători, dar el este un atacant foarte bun și știu ce vorbesc. Sunt oameni de la echipe foarte bune din Europa care au venit să vadă, vin să-l vadă și o să mai vină. Eu cred că va fi în lot la Campionatul European și chiar va juca pentru că poate ajuta echipa„, a mai spus Rednic.

Răspuns pentru Reghecampf: „Adevărul deranjează!”

Legat de afirmația tehnicianului stelist Laurențiu Reghecampf („Saptamana trecuta cei de la Dinamo mă certau într-un comunicat, acum văd că ei sunt cei care latră non-stop”) ca răspuns la aluziile lui Ionuț Negoiță în legătură că determinarea arătată de Astra în meciul cu Steaua din campionat, Rednic a declarat următoarele: „Câteodată, adevărul deranjează! Nu vreau să comentez ce a spus domnul Negoiță, întrebați-l pe dânsul ce a spus sau ce a vrut să spună. Reacția lui Reghecampf a fost la ce a spus domnul Negoiță. Mă interesează meciul de mâine pe mine!”.

Glume pe seama incidentului de la Iași: „Acum îi chem pe Ganea și Șumudică!”

Ulterior, Rednic a glumit pe seama incidentelor în care au fost implicați recent tehnicienii Ionel Ganea și Marius Șumudică și reprezentanți ai presei. „Sunt prea bun cu voi, pe cuvântul meu… Vă respect prea mult! Acum îi chem pe Ganea și pe Șumudică, nu mă supărați! (n.r. râzând) Eu de 8 martie v-am dat flori, alții vă dau…”, a spus Rednic.

Publicat: 19 03. 2016, 18:10
Actualizat: 19 03. 2016, 18:11