Meci de neuitat pentru doi juniori ai Iașiului. Asăvoaei a debutat în Liga 1, iar Moldovan a marcat primul gol

Partida cu ASA Târgu Mureș, ultima a sezonului Ligii 1, ediția 2016-2017, va rămâne cu siguranță în memoria a doi dintre tinerii fotbaliști ai Iașiului. Dacă mijlocașul Robert Asăvoaei (18 ani) a debutat luni în prima ligă, în remiza 1-1 cu ASA, evoluând 35 de minute pentru CSM Poli, atacantul Adrian Sabin Moldovan (18 ani) a marcat primul său gol în elită. Cum nouă dintre jucătorii care au dus greul în acest sezon intraseră deja în vacanță după meciul cu Voluntari, antrenorul Eugen Neagoe a deplasat la Târgu Mureș mai mulți juniori, iar trei dintre aceștia, Moldovan, Asăvoaei și Danale au încheiat meciul pe teren.

Pentru atacantul Adrian Sabin Moldovan, integralist la Târgu Mureș, golul marcat în minutul 14, din centrarea lui Ștefănescu, a fost primul în Liga 1. „Eram foarte bucuros după ce am marcat, nu știam ce să fac, nu știam cum să mă bucur. Mi-am adus aminte că Marian Târșa mi-a spus înainte de meci că voi da gol, și am fugit la marginea terenului să celebrăm golul cu un gest al nostru. Și Vasile Gheorghe mi-a spus înainte de meci că voi da gol. Cu toții m-au felicitat, și colegii, și Mister. A fost cel mai frumos moment din cariera mea, cu siguranță voi păstra acest tricou”, a declarat Sabin Moldovan, care a dedicat familiei sale golul marcat: „Dedic familiei golul marcat. Știu cum trăiesc părinții mei fiecare meci pe care îl joc, datorită lor am ajuns aici”.

Asăvoaei va înrăma tricoul cu care a debutat în prima ligă

În vârstă de 18 ani, mijlocașul Robert Asăvoaei a debutat în Liga 1 în minutul 55 al partidei, când l-a înlocuit pe Ionuț Panțîru. Tânărul jucător spune că va înrăma tricoul cu care a jucat primul meci în elită.

„La început am avut emoții, dar după ce am intrat pe teren au trecut. A fost bine. Știam că voi juca, mi-a spus domnul antrenor. M-au încurajat cu toții, și colegii, și antrenorii. Cu puțin noroc, puteam să și înscriu. Domnul antrenor m-a felicitat după joc. Chiar dacă am ratat o ocazie bună, mi-a spus să nu fiu supărat, că am viitorul în față. Și colegii mi-au spus înainte de meci să nu am emoții și să joc cu încredere. După meci m-au sunat părinții, familia, prietenii, m-au felicitat cu toții pentru debut și pentru joc. Voi face un tablou cu tricoul acesta, iar al doilea va fi cu tricoul în care voi marca primul gol în Liga 1″, a declarat Robert Asăvoaei.

Acesta a fost remarcat de către Eugen Neagoe în meciurile de la juniori, reușind doar în retur să înscrie 20 de goluri, 3 în poarta lui Dinamo. „Postul meu este de mijlocaș stânga, dar am fost folosit și în dreapta, și în spatele vârfului. Joc oriunde, numai să fiu pe teren. Am terminat junioratul și mă concentrez de acum încolo la echipa mare. Îmi doresc să fac o pregătire bună și să joc cât mai des”, a completat tânărului jucător.

Vlad Danale (19 ani) a evoluat și el ceva mai mult de 30 de minute la Târgu Mureș, intrând în teren în minutul 57, în locul lui Ștefănescu.

Foto: Cătălin Ghitescu și Andrei Luca

Publicat: 07 06. 2017, 11:51
Actualizat: 07 06. 2017, 11:52