Meci de adormit copiii! Viitorul – FC Botoșani 0-0!

*Viitorul și FC Botoșani și-au împărțit ieri punctele într-o partidă căreia i-a lipsit ritmul aproape 70 de minute

*Elevii lui Cristi Popovici nu au reușit să redevină liderii Ligii I, terminând la egalitate meciul cu Viitorul

FC Botoșani iese puțin din tiparul nou-promovatelor. Concret, nu ia bătaie la fiecare partidă din Liga I, lucru pe care Corona Brașov, de exemplu, nu și-l poate imagina momentan. E puțin surprinzător faptul că o victorie contra Viitorului i-ar face pe moldoveni lideri ai campionatului, dar parcă nimic nu mai miră în România. Și Steaua mai are două etape de jucat, astfel că visele au o limită la Botoșani.

Viitorul, Voluntari sau Constanța, cine mai știe, e la polul opus. S-a chinuit mult sezonul trecut, o face și acum. Echipa lui Hagi plictisește și nu reușește să adune foarte multe puncte. Și ce este mai dureros e că un meci al Viitorului este foarte greu de urmărit fără două energizante băute înainte. Altfel, somnul te învinge. Ieri, cele 90 de minute de la Chiajna au fost presărate cu unele faze și o singură ocazie. Palpitațiile (de la joc, nu de la Red Bull) le-a dat Axente,  în minutul 12, atunci când șutul fostului dinamovist a fost scos de pe linia porții de Acsinte. Sună exact ca meciul de ieri, ciudat.


CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei


 

Publicat: 16 09. 2013, 20:51
Actualizat: 16 09. 2013, 22:51