Mazilu și Mardare scot din contul Rapidului 350.000 de €

Transferul senegalezului Ousmane N’Doye la Dinamo își mai consumă un episod. După ce s-au înțelesc cu oficialii grupării FC Vaslui pentru a-l achiziționa pe mijlocașul de culoare cu suma de 350.000 de euro, conducătorii "câinilor" nu au depus toată suma în conturile grupării moldave. În acest sens finanțatorul moldovenilor, Adrian Porumboiu a depus un memoriu la Federația Română de Fotbal. Porumboiu a câștigat apelul, iar Comisia pentru Statutul Jucătorului a obligat clubul din Ștefan cel Mare să achite și restul sumei pentru transferul lui N’Doye.

La Rapid lucrurile merg din ce în ce mai rău. După ce în această dimineață clubul giuleștean a fost amenințat cu neprogramarea din cauza unor restanțe față de cei de la FCM Bacău pentru transferul lui Ștefan Mardare, în această după-amiază au mai primit o "bombă". Sportul Studențesc a câștigat litigiul în privința mutării atacantului Ionuț Mazilu din Giulești la Dnepr, iar CSJ a emis un comunicat prin care solicită clubului Rapid să plătească suma aferentă acordului de transfer al atacantului, aproximativ 340 de mii de euro.

Pe lângă această sumă, giuleștenii trebuie să mai plătească și 12 mii de euro celor de la FCM Bacău în contul jucătorului Ștefan Mardare.

Comisia pentru Statutul Jucătorului (CSJ) a mai decis ca echipa Politehnica Iași să fie sancționată cu neprogramarea în campionat, pentru că nu a achitat clubului Ceahlăul Piatra Neamț o sumă ce reprezenta un rest de plată din indemnizația de transfer a jucătorului Mircea Oprea.

Publicat: 04 02. 2009, 18:03
Actualizat: 04 02. 2009, 20:50