Matulevicius ar putea juca în ultimele șapte meciuri ale sezonului

Atacantul Deivydas Matulevicius, care a suferit o operație la finalul lunii octombrie a anului trecut, ar putea reveni pe gazon la 19 aprilie, prinzând astfel ultimele șapte meciuri ale echipei Pandurii Târgu Jiu din actualul sezon al Ligii I, informează site-ul oficial al clubului gorjean

„Cu Matulevicius aveam o înțelegere că vine după meciul cu Ceahlăul, dar am decis să mai rămână la recuperare și va veni peste două săptămâni și va intra pe teren. S-ar putea să-l vedem prin etapa a 9-a”, a declarat antrenorul Cristian Pustai.

Atacantul lituanian a suferit o intervenție chirurgicală la menisc la finalul lunii octombrie și se află în perioada de recuperare la București.

În ceea ce îl privește pe Cornel Predescu, care a suferit o accidentare la ligamentele de la genunchi în vara anului trecut într-un meci amical, acesta e încă departe de revenirea pe teren. „În cazul lui Predescu e clar, nu cred că va juca în acest retur”, a mai spus Pustai.

Mijlocașul sosit în urmă cu un an de zile de la Gloria Bistrița ar putea prinde câteva meciuri pe final de sezon la echipa Pandurii II, dar totul depinde de felul cum va decurge recuperarea sa.

Mediafax

Publicat: 07 03. 2014, 15:24
Actualizat: 07 03. 2014, 15:25