Matache a contribuit la victoria Stelei: „Îmi asum greșeala, trebuia să boxez. Ne pregătisem altfel mental pentru acest meci”

Chiajna a pierdut cu 1-3 în fața Stelei, după un meci foarte slab făcut de ilfoveni. Concordia a făcut mai multe greșeli în apărare, de care jucătorii lui Mirel Rădoi au profitat. Una dintre ele i-a aparținut lui Matache, care a scăpat mingea într-un duel aerian.

Steaua a obținut contra Chiajnei una dintre cele mai clare victorii din acest sezon. Jucătorii lui Mirel Rădoi au profitat însă și de mai multe erori majore provocate de cei de la Chiajna. Una dintre el i-a aparținut lui Florin Matache, care, la 0-0, a ieșit să respingă o minge din capul lui Hamroun, n-a reușit și i-a dat ocazia lui Varela să înscrie. Matache își asumă vina pentru acea fază:

„Am început jocul foarte prost, le-am făcut niște goluri cadou și de acolo s-a rupt filmul. Ne pregătisem altfel mental pentru acest meci. Va fi catalogată drept o greșeală personală și îmi asum acest lucru… trebuia să boxez. Părerea mea e că a fost fault acolo. Am fost jenat, dar asta este. Dacă arbitrul nu a dat, mergem înainte. Am avut o primă repriză execrabilă. Urmează meciuri grele acum și trebuie să luăm puncte. Sper din toată inima să ne revenim pentru jocurile următoare”, a declarat Florin Matache la DigiSport.

Publicat: 21 09. 2015, 23:08
Actualizat: 22 09. 2015, 01:47