Massimo Pedrazzini, singurul supraviețuitor

Secundul Pedrazzini a rezistat plecărilor a patru antrenori principali: Zenga, Olăroiu, Hagi și Lăcătuș. Deși postul de antrenor la Steaua nu prea îți oferă garanția unui loc de muncă stabil, există cineva în stafful tehnic al vicecampioanei care nu are de ce să-și facă griji, indiferent de cine e antrenor principal: Massimo Pedrazzini. Pentru „macaronar”, Dorinel Munteanu ar fi al cincilea principal cu care va colabora, performanță destul de rară în fotbalul românesc. Italianul în vârstă de 50 de ani a ajuns pentru prima oară în Ghencea în vara lui 2004, ca secund al conaționalului său, Walter Zenga. A părăsit echipa odată cu acesta, la sfârșitul lui aprilie 2005, urmându-l pe fostul mare portar și la Steaua Roșie Belgrad, respectiv la Gaziantepspor și Al Ain. Ulterior, în relația dintre cei doi a survenit o ruptură ireparabilă, iar Massimo s-a reîntors în Ghencea ca secund al lui Cosmin Olăroiu. „Eu nu am fost coleg cu Pedrazzini. Îmi era ca un frate, dar m-a trădat. Nu cu oferta de la Olăroiu, ci cu altceva, înainte de asta. Nu are caracter!”, l-a acuzat Zenga la puțin timp după aceea, afirmațiile fiind însă negate de Massimo.

E cuplat cu o româncă
Foarte apreciat de patronul Gigi Becali, Pedrazzini a rămas să lucreze în continuare la Steaua și după plecarea lui Olăroiu în Arabia Saudită, ca secund al lui Hagi și, timp de o lună, ca principal, până la instalarea lui Marius Lăcătuș, când a revenit din nou la vechiul statut.
Italianul, divorțat de prima soție, cu care are doi copii, Andrea și Matteo, și-a refăcut și viața sentimentală în București. De aproximativ un an, Pedrazzini este cuplat cu Raluca, o româncă cu 14 ani mai tânără decât el. Dorinel Munteanu și Massimo Pedrazzini au mai colaborat și în trecut, primul fiind jucător în sezonul 2004-2005, în prima perioadă petrecută de italian în România.

„Pedrazzini nu va fi demis niciodată de la Steaua, poate pleca doar dacă el își va dori asta.” – Gigi Becali, finanțator Steaua

„Sunt stelist și îmi era dor de București, de aceea am revenit la Steaua. Nu mă deranjează dacă patronul aduce alt antrenor, accept și postul de secund.”
– Massimo Pedrazzini (octombrie 2007)

Publicat: 24 10. 2008, 21:30
Actualizat: 25 10. 2008, 16:08