Mărturia cutremurătoare a lui Florin Tănase: „Eu le ziceam să-i bage mâna-n gură să nu-și înghită limba, iar doctorul mi-a zis că respiră”. Atacantul Viitorului îl contrazice pe medicul Bătineanu

Nefericitul minut 70 al meciului dintre Dinamo și Viitorul, în care Patrick Ekeng s-a prăbușit ca secerat pe teren, l-a prins pe Florin Tănase în apropierea fotbalistului camerunez care avea să moară la o oră și jumătate de la evenimentul regretabil.

Tânărul fotbalist al Viitorului a sărit imediat în ajutorul lui Ekeng, dar a făcut un pas în spate în momentul în care medicii și-au făcut apariția pe teren. La nici 24 de ore de la trecerea în neființă a fostului mijlocaș, Tănase a vorbit despre momentele de groază prin care a trecut și a povestit sentimentele care l-au încercat.

„Când l-am văzut la pământ, nu îmi venea să cred. M-am îndreptat către el și l-am luat de mână, voiam să îl întorc într-o parte, dar imediat au venit cei din staff-ul medical al lui Dinamo. Mă șimțeam neputincios, am văzut că încă mai respira la început. Eu le ziceam să-i bage mâna-n gură să nu-și înghită limba, iar doctorul mi-a zis că respiră, ca și cum nu ar fi nevoie să-i țină limba. El respira din ce în ce mai puțin când era jos, iar când l-au ridicat pe targă să-l bage în ambulanță eu am văzut că nu mai respira.

În timpul jocului mă gândeam numai la el, nu cred că trebuia să mai continuăm să jucăm. După ce am plecat de la stadion am aflat că a încetat din viață. Condoleanțe familiei!”, a spus atacantul Viitorului pentru digisport.ro.

Dacă Tănase, prezent la fața locului, susține că Ekeng nu mai respira în momentul în care era urcat în ambulanță de staff-ul lui Dinamo, Liviu Bătineanu a declarat, pentru ProSport, că fotbalistul încă respira în acel moment.

Publicat: 07 05. 2016, 21:08
Actualizat: 08 05. 2016, 12:11