Martinovic povestește că viața lui s-a schimbat după incidentele de la Ploiești:** „Un fan m-a oprit pe stradă să mă ia în brațe”

Pentru suporterii Stelei este un erou. El spune că nu se aștepta la un astfel de tratament și completează că ar face același lucru pentru orice coleg, indiferent de consecințe. Totuși, zilele după incident s-a gândit că își poate lăsa echipa cu un om în minus din cauza unei eventuale suspendări.

Novak, nu ți-a fost teamă la Ploiești că acel huligan poate avea un cuțit în mână?
În momentul ăla am reacționat doar pentru a-mi apăra colegii. Abia după ce m-am calmat mi-am dat seama că am fost în mare pericol, că puteam păți orice.

Ți-a fost frică de faptul că vei fi suspendat?

Da! Mă temeam că voi primi câteva etape de suspendare. Și era un moment nepotrivit, aveam mulți indisponibili în apărare. Din fericire, s-a luat o decizie corectă.

Ai devenit idolul suporterilor steliști după ce i-ai luat apărarea lui Galamaz…

Mi s-a făcut pielea de găină (n.r. – arată spre mână când vorbește) când am văzut banner mare „Respect, Martinovic!”. Ă‚sta e unul din motivele pentru care la șase ani m-am dus la fotbal. A, și mai e o chestie. Eram zilele trecute pe stradă și a venit un fan să mă întrebe dacă mă poate lua în brațe. Mă blocasem, nu știam ce să îi zic, nu am înțeles ce făcusem de am parte de căldura asta din partea lor.

„L-am văzut pe Rădoi pe YouTube”

Te-au comparat cu Mirel Rădoi.
Eu nu l-am prins pe Rădoi la echipă, din păcate. Dar am auzit și am înțeles ce înseamnă el pentru Steaua. L-am urmărit și pe YouTube. Le mulțumesc fanilor, mă onorează comparația.

Ultima chestie legată de Ploiești. V-a fost frică să mai intrați pe teren?
Imaginează-ți că noi l-am văzut pe Gala „lat”, apoi luat cu ambulanța. Normal că ne era teamă. Ne gândeam că așa cum a intrat un singur individ pe teren, la fel de bine puteau intra încă zece sau o sută. Trebuia să fim pregătiți psihic, dar eram gata să mergem înapoi și să terminăm jocul.

Martinovic în viața de zi cu zi

Actor preferat: Mel Gibson
Film preferat: Braveheart
Cartea preferată: The Secret
Partizan sau Steaua Roșie: „Puțin cu Partizan”
Real sau Barça: „Să zic că aș simpatiza cu Barcelona pentru că are culorile la fel ca noi”
Personaj preferat în copilărie: „Când eram mic, credeam că, dacă mănânci spanac, te faci mare, deci îmi place Popeye”

Publicat: 08 11. 2011, 08:55
Actualizat: 08 11. 2011, 08:56