Marius Niculae, aproape de Universitatea Cluj! OFICIAL – Ardelenii i-au achiziționat pe Mendy, Neag și Lungu

Clubul Universitatea Cluj a anunțat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că i-a achiziționat pe jucătorii Gaston Mendy, Ionuț Neag și Daniel Lungu.

„FC Universitatea Cluj i-a înregimentat pe jucătorii Gaston Mendy, Ionut Neag (fost jucător la Petrolul Ploiești) și Daniel Lungu (fost jucător la Sportul Studențesc). Mai mult conducerea clubului face eforturi pentru a-i aduce la echipa pe jucătorii Janos Szekely și Marius Niculae, negocierile cu cei doi jucători fiind avansate”, se arată pe site-ul grupării clujene.

Formația Universitatea Cluj a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-1), meciul susținut, vineri, pe teren propriu, în compania echipei Ceahlăul Piatra Neamț, în etapa a treia a Ligii I.

Sursa: Mediafax

Publicat: 03 08. 2013, 20:47
Actualizat: 03 08. 2013, 20:59