Mario Nicolae, anunț despre situația staff-ului medical de la Dinamo: „Am rezolvat, acum avem trei maseuri! Și avem și bani de deplasare” | EXCLUSIV

Mario Nicolae, raspuns pentru Ionel Danciulescu

Mario Nicolae, managerul sportiv al „câinilor”, a explicat pentru ProSport care este situația staff-ului medical de la Dinamo, după ce fotbaliștii s-au plâns că sunt nemulțumiți de faptul că nu există maseuri la echipă și, uneori, nici doctor!

Nicolae susține că s-a rezolvat problema acum trei zile și că în acest moment la club există trei maseuri și un kinetoterapeut, iar medicul a rămas Liviu Bătineanu.

„În momentul de față, nu mai există probleme legate de departamentul medical.

În urmă cu 3 zile ni s-a mai alăturat un maseur, în momentul acesta având 3 maseuri plus un kinetoterapeut. Recuperarea jucătorilor se face mai nou la una dintre cele mai bune clinici de specialitate.

Domnul doctor Bătineanu vine la antrenamente, poate dacă a lipsit a fost pentru că avea ceva probleme dumnealui, dar nu că nu a vrut sau ceva..

Să știti ca avem și masă la cantonament. Și avem și bani pentru deplasarea de la Craiova, pentru că am văzut declarația lui Ion Marin. Nu îl bănuiesc de nimic pe dumnealui, dar cu siguranță nu știe care e situația exactă a clubului de acum. De când am venit eu, vă spun sincer, nu au fost probleme cu banii pentru mâncare și pentru deplasare, iar un exemplu în acest sens este modul cum am mers pentru meciul cu Botoșani”, a declarat Mario Nicolae pentru ProSport.

Ion Marin: „Cei de la Dinamo n-au bani de deplasare la Craiova”

Într-un interviu pentru ProSport, fostul antrenor al „câinilor” Ion Marin a spus că formația roș-albă are probleme serioase cu banii: „Aseară, cineva îmi spunea că nu au avut mâncare la cantonament, că n-au bani de deplasare la Craiova și așa mai departe. E rușine! Oamenii aceștia, nu știu cu ce gânduri au venit, dar curate nu sunt. Suntem într-o situație foarte proastă, niciodată n-a trecut clubul prin așa ceva”.

Publicat: 04 02. 2021, 20:56