Marco Dulca, surpriza de la ”mijlocul” Chindiei! ”Putem să ne ridicăm la nivelul primelor echipe din clasament”

Adrian Popa si Marco Alexandru Dulca in meciul de fotbal dintre Chindia Targoviste si Academica Clinceni, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul central al Centrului National de Fotbal de la Buftea, vineri 22 ianuarie 2021. © FOTO:Gheorghe Fluster/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 30 poze

Sosit la Târgoviște după prima etapă a acestui sezon, sub formă de împrumut de la Viitorul, Marco Dulca (21 ani) a ajuns rapid unul dintre jucătorii de bază ai Chindiei, locul 7 în campionat după 21 de etape.

Mijlocașul a făcut junioratul la Swansea (Anglia) și a ajuns la clubul lui Gică Hagi în iulie 2019, în aceeași vară în care Chindia a revenit după 21 de ani în Liga 1.

La Târgoviște trăiește o perioadă frumoasă a carierei, aici a marcat și primul gol la seniori și, chiar dacă nu o spune, senzația e că speră din tot sufletul să prindă play-off-ul actualului sezon cu echipa antrenată de Emil Săndoi.

Marco Dulca a înscris primul său gol în Liga 1 pentru Chindia, într-un meci cu Campionii FC Argeș. Foto: Gheorghe Flușter / Sport Pictures

Marco Dulca: ”Primul gând când am venit la Chindia a fost să joc și să ajut această echipă să fie o surpriză plăcută în Liga 1”

Marco, felicitări pentru evoluții. Cum explici acest parcurs bun al Chindiei, peste așteptări?
Cred că am reușit să închegăm o echipă competitivă la Târgoviște. Putem să ne ridicăm la nivelul primelor echipe din clasament, iar rezultatele o dovedesc. Am bătut la Craiova, am făcut egal cu CFR Cluj…

Apropo de meciul cu CFR, ai fost desemnat cel mai bun de pe teren, chiar dacă echipa ta a pierdut.
A fost un efort al grupului, fără asta nu aș fi fost în această postură. Cred că meritam mult mai mult cu CFR, ca și rezultat. Toți băieții s-au mobilizat exemplar.

Spune-ne despre venirea la Chindia. A fost un pas înapoi să ajungi de la Viitorul la o echipă care sezonul trecut terminase campionatul pe ultimul loc?
Colegii m-au primit foarte bine și acest lucru a cântărit mult în acomodarea rapidă. Primul gând a fost să joc și să ajut această echipă să fie o surpriză plăcută în Liga 1. Nu a fost pas înapoi, ci unul înainte, pentru mine.

Ce relații ai cu fanii, în condițiile în care tribunele sunt închise?
Văd foarte mare susținere pentru noi. Primim mesaje de încurajare, oamenii ne transmis că vor să revină cât mai repede pe stadioane și sperăm ca situația să revină cât mai repede la normal. Din câte am văzut în sezonul trecut, Chindia era fruntașă la numărul de spectatori, atunci când accesul pe stadioane era permis.

Vadim Rață, Marco Dulca și Enriko Papa sunt în duel pentru minge în meciul dintre Chindia Târgoviște și FC Botoșani. Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
  • 1 gol a reușit Marco Dulca în tricoul Chindiei în sezonul 2020-2021, în remiza cu Campionii FC Argeș, meci disputat ”acasă” la Giurgiu
  • 16 meciuri a jucat Dulca în primele 21 de etape din campionat, în toate începând ca titular și în 13 dintre ele fiind integralist. Pentru Viitorul a prins 14 meciuri în Liga 1, însă doar în trei a intrat ca titular.
  • Marco Dulca este fiul fostului internațional Cristian Dulca (48 de ani), antrenor numit de curând selecționer al naționalei feminine de fotbal a României.

Foto: Sport Pictures

Publicat: 05 02. 2021, 13:46
Actualizat: 05 02. 2021, 13:51