Mara: **”Ne ducem în Ghencea să câștigăm toate cele 3 puncte!”
Steaua și CFR Cluj se vor întâlni duminică în cadrul etapei a doua. Cu toate că mai e aproape o săptămână până la meci, jucătorii celor două echipe se gândesc deja la derby-ul care avea loc în Ghencea.
"Roș-albaștrii" sunt invicibili pe teren propriu în fața "feroviarilor" din Cluj, însă elevii lui Conceicao sunt deciși să schimbe situația. Bogdan Mara anunță că CFRÂ vine în Ghencea să ia toate punctele, deși va fi foarte greu.
"Steaua este o echipă mult schimbată în bine, cu un antrenor nou. E un meci greu pentru noi, mai ales că stadionul va fi plin. Va fi derby-ul etapei și sper să se joace numai pe teren. Noi sperăm să câștigăm în Ghencea, deși va fi destul de greu. Anul trecut am fost foarte aproape, am avut meciul în mână, dar în repriza a doua ne-au egalat. Anul acesta ne-am gândit să obținem cele trei puncte și să ne continuăm drumul bun din acest an", a spus mijlocașul CFR-ului la Sport.ro