Manuel Jose pleacă de la CFR pe ușa din dos!

Mijlocașul venit la CFR în 2006 de la Boavista Porto simte că nu mai este dorit la Cluj și vrea să plece când îi expiră contractul.
Dacă majoritatea fotbaliștilor campioanei consideră anul 2008 drept apogeul carierei, Manuel Jose spune că a avut parte de un sezon de coșmar. S-a bucurat degeaba pentru titlu, fiindcă n-a prins lotul pentru Champions League, iar în campionat a stat mai mult prin tribune decât pe teren. „A fost un an greu pentru mine. N-am prea jucat și nu-mi place deloc când nu joc. N-am fost niciodată titular și am intrat ca rezervă de puține ori. Prea puțin”, este de părere Manuel Jose, care nu înțelege de ce nu i s-au oferit mai multe șanse.

„Nimeni nu mi-a spus nimic. Nici conducerea, nici antrenorul nu mi-au reproșat nimic și nu
mi-au oferit nicio explicație. Asta m-a deranjat”, a mărturisit portughezul de 28 de ani, care a evoluat în doar cinci partide în actualul sezon, dintre care una în Cupa României. „Îmi expiră contractul în vară și atunci voi pleca. Nu mi s-a propus încă o prelungire a contractului”, a declarat Manu Jose, fără să știe și viitoarea destinație. „În România, aș sta doar pentru un contract bun, altfel merg în Portugalia, deși acolo sunt probleme financiare la multe echipe“, a încheiat Jose, pentru care o variantă ar fi Unirea Urziceni.

"Mă întreabă prietenii aici: «Ce se întâmplă, măi, în România? Brichete, valize, ce fel de fotbal e acolo?» A trebuit să le explic că nu e chiar așa", Manuel Jose mijlocaș CFR Cluj

"A fost un sezon greu, dar acum am timp să stau alături de familie și să mă gândesc la viitorul meu. Vreau să-mi petrec Sărbătorile cu părinții, pentru că nu i-am văzut de șase luni", Manuel Jose, mijlocaș CFR Cluj

79 de minute a evoluat Manuel Jose în turul actualului campionat

Publicat: 24 12. 2008, 10:38
Actualizat: 24 12. 2008, 10:39