Mangia va folosi cea mai bună echipă la Iași. Craiova speră să-și îndeplinească în ultima etapă obiectivul: „Nu vreau să transmit echipei mesajul greșit”

În ultima etapă a play-off-ului Ligii 1 Betano, CS Universitatea Craiova joacă în Copou, cu CSM Politehnica Iași, iar antrenorul oltenilor, Devis Mangia, spune că nu va menaja jucători pentru finala Cupei României, programată peste o săptămână, deoarece unul dintre obiectivele echipei este podiumul.

  • CSM Poli Iași – CS U Craiova se joacă duminică, de la ora 20:45, la Iași, în cadrul ultimei etape a play-off-ului Ligii 1.

„Este un meci foarte dificil, trebuie să fim foarte concentrați. Iași a jucat bine acasă, au remizat cu CFR și au învins FCSB, vor dori să câștige și acum. Știm că urmează apoi finala, dar trebuie să rămânem cu gândul la acest joc, pentru că primul obiectiv este locul 3, apoi avem o săptămână la dispoziție să ne gândim la Cupă. Vom alinia cea mai bună echipă, fiindcă nu vreau să transmit echipei mesajul greșit, când spun că locul 3 e foarte important, atunci chiar așa este. Sper ca la anul să facem lucruri mai bune, sper să avem în teren și mai mulți jucători tineri, dar acum nu voi debuta jucători de dragul debutului, fiindcă nu este un meci fără importanță. Trebuie să ne facem noi treaba, apoi să vedem ce face Viitorul la Cluj. Dacă nu aveam Cupa, cred că am fi făcut mai multe puncte în play-off. E normal că vrem să câștigăm meci de meci, dar nu a fost posibil, oricum eu prefer să privesc mereu partea bună a lucrurilor. Uneori am excelat în ofensivă, alteori a mers apărarea mai bine, au fost fluctuații, dar astfel de lucruri sunt normale pe parcursul sezonului”, a declarat Mangia.

Despre posibilitatea de a continua pe banca echipei din Bănie, italianul a spus: „Știu doar ce scrie pe hârtie, că am contract trei ani cu Craiova”.

Mangia nu a vorbit despre finala Cupei României, dar a menționat că nu este de acord cu foștii mari jucători ai Craiovei, care spun că ar fi o rușine ca Universitatea să nu câștige trofeul.

Tiago Ferreira: „La anul trebuie să facem un pas înainte”

Fundașul portughez Tiago Ferreira a declarat despre ultimul meci din campionat: „La Iași va fi un meci foarte greu și foarte important pentru noi, fiindcă vrem să terminăm campionatul pe locul 3, merităm acest lucru, fiindcă tot sezonul am fost pe podium. Ne doream să facem mai mult în play-off, fiindcă este cea mai importantă fază a sezonului, dar am avut sincope. Totuși, putem obține locul 3 în ultima etapă, ne-am îndeplini astfel obiectivul, iar la anul trebuie să facem un pas înainte. Cel mai greu moment a fost eșecul cu FCSB, fiindcă am avut atitudine, am făcut un joc bun, am avut ocazii și nu meritam să pierdem, dar am avut ghinion. Am pierdut 4 din ultimele 5 meciuri, dar am făcut-o mereu la un gol, cred că a fost și vorba de ghinion”.

Lusitanul nu se teme că, în cazul ratării ambelor obiective, fanii olteni ar putea avea o reacție asemănătoare cu cea a suporterilor lui Sporting la adresa propriilor jucători, după finalul de sezon compromis. „Nu cred că se pune problema la Craiova de așa ceva. A fost o catastrofă ce s-a întâmplat la Sporting, cred că a fost prima dată când am văzut în Portugalia așa ceva, lumea a comparat acest scandal cu terorismul, cu Isis, cu Al Qaeda. Astfel de lucruri nu trebuie să se întâmple nicăieri în lume”.

Publicat: 19 05. 2018, 08:25
Actualizat: 22 05. 2018, 15:06