Mangia rămâne calm! Ce a mai putut spune după al patrulea meci fără victorie

Al patrulea meci din patru fără victorie pentru Craiova în noul sezon nu a schimbat foarte mult discursul lui Devis Mangia (44 de ani). La finalul celor 90 de minute în care oltenii au remizat cu FC Botoșani, 2-2, antrenorul italian a avut un discurs calm, în care a transmis că de mâine se va întoarce la antrenament și va încerca să pregătească așa cum trebuie turul cu Leipzig, din turul al treilea al Europa League.

„Am jucat un meci diferit, în opinia mea. Am avut avantaj, am avut posibilitatea de a marca, dar, în acest moment, avem nevoie de mai multă încredere și să muncim mai mult. Mă gândesc la echipă, nu la jucători în particular, iar într-un meci se fac mai multe greșeli. E normal, trebuie să continuăm să muncim și sper ca echipa să joace din ce în ce mai bine. Îmi folosesc energia pentru a munci, încerc să fac tot ce e mai bun în fiecare zi și nu mă gândesc la nimic altceva. Cred că am jucat cu cinci jucători under 21. Trebuie să-i evaluăm pe cei tineri, să vedem cine este pregătit să joace în prima echipă și cine nu. Voi trage linie, voi analiza ce s-a întâmplat astăzi, iar mâine vom începe să muncim din nou. Mă gândesc la antrenamentul de mâine, nu la altceva, apoi la pregătirea următorului joc”, a declarat Devis Mangia, la Telekom Sport, înainte să vorbească despre prestația puștiului Valentin Mihăilă, cel care a scos penalty-ul din care Mitriță a deschis scorul și, mai apoi, a pasat decisiv la a doua reușită a liderului Craiovei: „Valentin Mihăilă a jucat foarte bine. E bun, dar trebuie să muncească și să aibă o atitudine bună”.

Dacă Nicușor Bancu e de părere că o evoluție asemănătoare cu Leipzig ar putea duce la un rezultat nefast, Mangia a preferat să nu vorbească prea mult despre meciul de joi, 9 august: „E un meci foarte greu cu Leipzig, dar mergem acolo și încercăm să dăm tot ce avem mai bun”.
 

Publicat: 03 08. 2018, 23:30
Actualizat: 03 08. 2018, 23:31