Manea: „Ne dorim titlul,** dar vom lupta în limita posibilităților!”

Rapidul a câștigat cu scorul de 2-1 amicalul disputat în
compania celor de la ACS Berceni, dar antrenorul Nae Manea a
declarat că acest meci nu este relevant din niciun punct de vedere,
deoarece giuleștenii sunt la doar a patra zi de pregătire.
Tehnicianul rapidist a afirmat că în această partidă s-a bazat în
special pe jucători tineri, iar tânărul Crețu, autorul celor două
goluri, a fost remarcatul zilei.

”Nici nu iau în calcul acest joc ca unul de pregătire,
nu poți să le cer după patru zile să aibă o prestație bună. Pot să
spun că numai ‘grădinița’ a fost astăzi, am vrut să îl văd și pe
Crețu care este jucătorul nostru și a fost împrumutat la Berceni, a
dat două goluri, are calități”
, a declarat Nae Manea.

Antrenorul Rapidului a vorbit și despre posibilele transferuri
ce ar urma să se realizeze, afirmând că în această perioadă
majoritatea cluburilor se orientează spre jucători liberi de
contract din pricina crizei financiare. Manea spune că frații
Karamyan nu reprezintă în acest moment o țintă pentru Rapid, iar
referitor la lupta pentru titlu, antrenorul a spus că Rapid se
înscrie în această cursă, în limita posibilităților. Tehnicianul a
admis că transferul lui Varga ar reprezenta un mare plus pentru
echipa din Grant.

”Rămâne să vedem dacă se face transferul lui Beljic.
Știți care sunt problemele cu acest transfer. Să vedem unde e
seiful. În perioada asta e destul de dificil să dai foarte mulți
bani pe un jucator vedeți și dumneavoastră că toți se orientează să
aducă jucători liberi de contract. Frații Karamyan au mai fost pe
aici și au făcut treabă bună, dar nu sunt în calculele noastre. Noi
ne dorim titlul sigur că ne dorim și jucătorii își doresc, dar în
măsura posibilităților, să vedem.
Am avut o
discuție cu Ilie Iordache, să vedem în ce măsură găsim înțelegere
la AEK Atena. Pe Varga mi-l doresc e un jucător foarte bun, un
jucător care cred eu ca ar prinde foarte bine la echipa
noastră’

George Copos, patronul Rapidului, a fost prezent la partidă, iar
Nae Manea a afirmat că acesta le-a transmis că ar fi ca giuleștenii
să se impună în acest meci pentru moralul tinerilor fotbaliști.
Șeful din Grant a spus că își dorește titlul în acest sezon, însă
Manea a precizat că acest țel nu este ușor de îndeplinit.

„Copos a venit și zicea să câștigăm pentru moralul
jucătorilor și i-au făcut o surpriză, au câștigat. Presiunea asta
știți cum e, ca oala aia de presiune când o pui la fiert și începe
să țiuie, o să vedem pentru că nu e ușor să iei titlul”
,
a încheiat Copos.

Publicat: 16 01. 2010, 16:49
Actualizat: 16 01. 2010, 16:50