„Mai aduc 3-4 jucători, Ilie are nevoie de încă un număr ‘9’!” Cine vine în Ghencea?

După plecarea lui Pițurcă, Becali a fost aproape să formeze la
Steaua o echipă de 5 stele. Iordănescu – Hagi – Gică Popescu – Ilie
Dumitrescu ar fi fost „trupa de șoc” din Ghencea.

Gică Popescu a confirmat azi că a fost ofertat de patronul
roș-albaștrilor, dar a refuzat, deoarece este implicat în alte
proiecte. Becali a dezvăluit cum au decurs negocierile și regretă
că foștii mari internaționali nu au vrut să îi fie alături.

Este adevărat că l-am sunat pe Gică Popescu. El mi-a spus
că are nevoie de cinci ani, dar după cinci Steaua va fi mereu în
Liga Campionilor și va vinde jucători cu 8-10 milioane de euro. Am
vorbit cu Gică Hagi la telefon și în primă fază am avut un accept,
dar nu de la el, ci de la cineva din anturajul lui. Eu credeam că
Hagi vine. Cu Ilie vorbisem deja și ca să întăresc echipa am zis
să-l aduc și pe Gică Popescu. Voiam să dau o mare greutate echipei,
pe măsura Stelei
.”, a spus latifundiarul la gsptv.

Chiar și așa, Becali este decis să acorde sprijin total actualei
conduceri tehnice din Ghencea și anunță că vor urma și alte
transferuri în viitorul apropiat, astfel încât Dumitrescu să aibă
garantat titlul. Cel mai probabil, primii pe listă sunt Brandan și
Bilașco, fotbaliștii care vor sosi la Steaua în contul datoriei pe
care Bucșaru o are la Gigi. „Cel mai mare proiect îl
reprezintă Dumitrescu-Duckadam. Narcis Răducan este băiat deștept,
îmi place, probabil că MM „l-a crescut” așa. Dar trebuie mai întâi
să-l întreb pe Ilie. Am decis să mai luăm trei-patru jucători
pentru Ilie, m-a impresionat. Dar numai peste o săptămână pot spune
dacă vor veni sau nu acești jucători.
Eu voi
negocia pentru jucători, mi se pare normal. Nu va negocia Ilie. El
pune mare bază pe jocul cu numărul 9. Are nevoie de doi astfel de
jucători pentru a face treabă. Cred că vor veni 25.000 de suporteri
la meciul cu Brănești.
„, a explicat Becali.

Dacă după eșecurile cu Macedonia, Ucraina sau Israel, Gigi Becali
s-a numărat printre contestatarii lui Răzvan Lucescu, acesta și-a
schimbat diametral discursul și nu a dorit să comenteze evoluția
tricolorilor din partida cu Turcia.

La fotbal nu trebuie să vorbim, ci să facem. Ilie nu
trebuie să vorbească, el trebuie să aibă rezultate. Nu m-am uitat
la meciul echipei naționale. „Naționala” mea este Steaua. Răzvan
Lucescu împreună cu Olăroiu, Hagi și Lăcătuș au dus România pe
locul 8 în clasamentul cluburilor. Nu ai cum să nu-i dai încredere.
Este meseria lui și nu mă bag peste el
.”.

Publicat: 12 08. 2010, 17:59
Actualizat: 12 08. 2010, 18:02