Lupii la porțile Capitalei!** Concordia – Petrolul 0-2

Chiar dacă mirosul rămâne, Chiajna nu se mai confundă de multă vreme cu groapa de gunoi. Un stadion cochet și o localitate curată. Nu există însă o echipă. Nici măcar îndeajuns de solidă încăt să nvingă foamea de revanșă a unui Petrolul reinventat în 2011.

„Cel puțin un minut de prelungire s-a arătat de la margine!”.Așa sună anunțurile crainicului de pestadionul din Chiajna. Împrumutat adliteram după textul similar folosit în engleză la turneul final U19 acest „cel puțin” arată că la Chiajna se dorește un standard de calitate. Din păcate, Concordia arată ca un puzzle cu piesele imperfect îmbinate și chiar cu piese lipsă. Și ea cu destule cusururi în exprimare, Petrolul a avut însă aseară ceva în plus, fiind mai matură. O echipă cu Florentin Dumitru, Oprița, Vali Negru sau Pompiliu Stoica nu avea cum să fie altfel. A marcat repede, după care s-a mulțumit să zădărnicească orice au încercat gazdele. Iar acestea au încercat anemic, astfel că jocul s-a transformat repede într-un carusel al faulturilor dure sau, după situație, al simulărilor.

Negru a pus lacăt pe puncte

Repriza a doua aduce un forcing parcă mai apăsat al gazdelor, dar „lupii” rezistă.Cea mai mare ocazie a Concordiei vine în minutul 53, cu tehnicul Adrian Popa șutând din unghi, dar fără success. Golul a venit tot la poarta cealaltă, cinci minute mai târziu ValiNegru asigurând un final liniștit echipei sale.Astfel, Chiajna își caută încă identitatea într-o lume care prețuiește tradiția, iar Petrolul nu face decât să ne-o reamintească.

„Sunt mulțumit că am bifat o nouă victorie. Dacă Vali Negru ar fi ajuns mai repede la Petrolul, acum era chemat de Pițurcă la națională„, Vivi Răchită manager Petrolul

CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei Chiajna- Petrolul


Publicat: 29 08. 2011, 19:11
Actualizat: 29 08. 2011, 23:50