Lupi** fără colți

„Dopați” cu încredere și entuziasm după ce marți seara au fost
egalii celor de la Stuttgart în Liga Campionilor, jucătorii
Urziceniului au venit la Mediaș să arate că nici Liga I nu are
secrete pentru ei.

Însă aceștia au păcătuit uitând două aspecte importante. Primul,
faptul că etapa trecută Dinamo a plecat cu capul plecat de pe
terenul „găzarilor”, iar cel de al doilea, că în returul
campionatul trecut Unirea Urziceni a suferit singura înfrângere
chiar pe terenul adversarilor de azi. Lucruri care s-au văzut din
plin în primul sfert de oră când doar doar Dănălache (11) a
amenințat poarta lui Butcha, ca mai apoi Varga (22) să pună cu
adevărat probleme medieșenilor cu o „torpilă” de la marginea
careului. „Găzarii” au răspuns prin Hoban (14) și Kubala (31) însă
fără effect pe tabela de marcaj.

Cea mai importantă fază avea să se petreacă în minutul 35 când
Todoran înscrie dar golul este anulat pentru fault în atac, moment
în care banca Urziceniului sare ca arsă iar vulcanucul Petrescu
este la un pas să-l linșeze pe central. După paută medieșenii ies
mai montați și profită și de oboseala ialomițenilor, Pârvulescu
(55) și Eric (57) sunt aproape să deschidă scorul, însă nu avea să
fie ziua lor. Dănălache (78) este la un pas să-i provoace dureri de
cap lui Pustai ca zece minute mai târziu Marinescu (89) să dea cu
piciorul șanse de a merge cu toate cele trei puncte acasă, însă
meciul se termină egal iar Urziceni ratează șansa să treacă pe
primul loc în clasament cel puțin până mâine.

Publicat: 03 10. 2009, 17:27
Actualizat: 03 10. 2009, 22:21