Lui Cristi Tănase i-au trebuit 19 meciuri ca să reușească din nou să marcheze

Cristi Tănase a reușit să înscrie din nou, după ce a bifat 19 de meciuri fără gol în toate competițiile, atât la echipa de club, cât și la națională. „Decarul” Stelei a marcat golul egalizator din partida cu CS Severin și a ajuns astfel la cota 4 în acest campionat.

Înainte de acest gol, mijlocașul adus de la FC Argeș mai marcase în partida cu U Cluj, partidă disputată pe 5 august 2012 și câștigată de jucătorii lui Reghecampf cu 5-1. De atunci, Tănase a jucat în 19 de partide în toate competițiile fără să înscrie.

„Dodel” este însă cunoscut pentru golurile puține, deși joacă într-o poziție destul de avansată, anul trecut reușind să marcheze de 4 ori. Tănase iese însă în evidență prin acțiunile pe care le creează și care sunt finalizate cu gol.

Publicat: 18 11. 2012, 21:17
Actualizat: 18 11. 2012, 23:34