Lucescu Jr, fermecat de Tănase: **”Are trei meciuri la națională, dar parcă ar fi evoluat deja în 40!”

După returul senzațional reușit la FC Brașov, Romeo Surdu a revenit în Ghencea, unde a făcut un meci extraordinar în primul amical al Stelei.

Răzvan Lucescu, cel care este considerat artizanul revirimentului atacantului, este de părere că acesta nu trebuie supraevaluat după o singură partidă. Acesta este un fotbalist care are nevoie de un tehnician care să-i ofere încredere, altfel există pericolul ca el să nu confirme.

"Surdu a avut poate și o conjunctură favorabilă la Brașov pentru că a beneficiat de sprijinul conducerii și a jucătorilor. E un fotbalist care se remarcă printr-o mare disponibilitate la efort, cu o viteză foarte bună. Sunt jucători care se simt bine când li se oferă încredere în calitățile lor. Unii cresc prin simpla prezență pe teren, dar din păcate, pe teren intră doar 11 și el va trebui să demonstreze că merită un loc de titular".

Cristian Tănase a devenit în această perioadă cel mai monitorizat fotbalist din Liga I. După ce Steaua și Dinamo și-au manifestat interesul pentru achiziționarea lui, acesta a intrat în vizorul marilor cluburi din Europa, Juventus, Șahtior sau Fiorentina interesându-se de achiziționarea acestuia. Lucescu îl laudă în mod desebit pe mijlocaș, căruia îi prevede un viitor de aur: "Tănase e un jucător foarte bun, am mare încredere în el. A jucat 3 meciuri la națională, dar parcă ar fi evoluat în 40 de partide"

În ceea ce privește monitorizarea fotbaliștilor susceptibili de a fi convocați la națională, selecționerul are un plan bine pus la punct: "Împreună cu cei din stafful naționalei ne veți vedea în cantonamentele echipelor din România. E normal ca între noi să existe o legătură, o colaborare. Comunicarea face bine oricui. E benefic pentru noi să aflăm cum au lucrat jucătorii la club și să mai cerem sfaturi antrenorilor de acolo. Ei știu mai bine ce potențial au. Nu trebuie să îi neglijăm nici pe cei care joacă în străinatate. După 10 iulie vom începe să intrăm în contact cu ei, să afle că sunt în vederile naționalei. Lista e deschisă oricui. Interesul meu e ca toate lucrurile să meargă bine, ca moralul jucătorilor să fie ridicat".

La un moment dat se părea că Bogdan Stelea îl va însoți pe Lucescu Jr la națională, dar o contraofertă din partea Brașovului a schimbat puțin lucrurile. Totuși, tehnicianul are încredere că, în cele din urmă, Arnold îl va însoți la lot: "Dacă Stelea va rămâne antrenor la Brașov, e decizia lui. Eu i-am făcut o propunere să mă ajute la echipa națională și din câte am vorbit cu el, a refuzat o ofertă din partea brașovenilor"

 

Publicat: 02 07. 2009, 17:10
Actualizat: 02 07. 2009, 17:38