Luat din cartea de telefoane!** Antrenorul care l-a făcut fotbalist pe Maxim povestește istoria mijlocașului: „Avea 1,52 metri și mă saluta cu sărutmâna”

Maxim a fost descoperit la 14 ani, când avea 1,52 metri și se remarca la fotbalul în sală

Jucătorul dorit de Steaua va alege echipa din Ghencea doar dacă nu primește oferte de „afară”

Maxim a devenit un idol pentru juniorii de astăzi ai lui Georgescu. Are chiar o cameră ce îi poartă numele

Mihai Georgescu este un șlefuitor de talente. De 25 de ani, de când crește copii pentru marea performanță, are deja peste 60 de jucători cu meciuri în Liga I. Îi ia de la 14 ani și îi lansează în fotbalul mare. Ne povestește cum l-a găsit pe Maxim, în drumul spre căminul unde crește noua generație de viitori internaționali. „Eu văd 1.000 de copii în decurs de un an, pentru a-i alege pe cei 22 care formează grupa. În 2003 am aflat de la un antrenor că la Piatra Neamț este un jucător cu calități excepționale. Am luat cartea de telefoane, am căutat familia Maxim, am sunat și am mers la el acasă. Părinții tocmai se pregăteau să plece în Italia. Avea 1,52 metri în clasa a 8-a. Îi spuneam Sănducu. Luat din cartea de telefoane!** Antrenorul care l-a făcut fotbalist pe Maxim, povestește istoria mijlocașului: „Avea 1,52 metri și mă saluta cu sărutmâna””, își amintește Mihai Georgescu despre puștiul care l-a impresionat de la început. „L-am dus prima dată la Pitești. Era scânteietor. Mi-a plăcut din prima”, povestește antrenorul.

Camerele Maxim, Răduț și Chiricheș

Căminul unde trăiesc puștii pe care îi antrenează este asemănător unui muzeu ai fotbaliștilor pe care i-a crescut. Camerele poartă numele jucătorilor care au ajuns celebri. Intrăm prin camera Chiricheș, apoi Răduț, pentru ca în final să ajungem în camera Maxim. Tricoul jucătorului de la Pandurii e pe perete. Până și pe televizor e scris numele lui. „Aici stau mijlocașii. În camera lui Chiricheș fundașii și tot așa… Au dat și ei bani pentru noul mobilier. Mă ajută cu toții”, povestește Mihai Georgescu.

Antrenorul își amintește că a avut mari bătăi de cap cu Maxim, care nu dorea să mănânce lactate. „Imediat se bosumfla dacă nu-i convenea ceva. Avea un cap mare… Îi ziceam «Bostanul». Nu mânca lactate nici în ruptul capului. Luam masa cu toții, când terminam se ridicau toți, iar Maxim rămânea cu secundul lângă el și îl obligam să mănânce lactate. L-am convins că e important pentru el, dar ne-am chinuit un an – doi cu el”, își amintește Mihai Georgescu.

Dacă vrei să câștigi foarte bine din fotbal, în primii ani nu va trebui să te preocupe ce contract ți se oferă, ci care sunt șansele să joci cât mai mult. Banii trebuie așteptați pe ultima treaptă
Mihai Georgescu, ex-antrenor Maxim

În străinătate se promo­vează mai mult jucătorii tineri decât la noi. La 17 ani, pe Maxim l-a dorit doar Rapidul, dar l-a vrut gratis
Claudiu Moldovan, ex-antrenor Maxim

„La Badalona plângea că nu juca”

Alexandru Maxim a fost crescut la „Școala Ardealul” a fraților Claudiu și Călin Moldovan. Aceștia își amintesc de perioada tristă din cariera lui Maxim. „Am mers cu el în Spania, la Espanyol. Avea 17 ani și era cel mai bun junior al lor. Ei sunt însă mai naționaliști. I-au spus că dacă nu învață catalana nu va fi de-al lor”, spune Claudiu Moldovan, completat de Călin. „A stat un an și ceva accidentat, iar Espanyol l-a împrumutat la Badalona, în Liga a IV-a. Am mers să-l vizitez și plângea pentru că acolo nu era băgat în seamă și nu juca. Nu va accepta să meargă la o echipă unde nu joacă”, spune fostul portar al Rapidului și al lui „U” Cluj.

Publicat: 21 12. 2012, 09:16
Actualizat: 21 12. 2012, 09:17