Lovitură după lovitură. Încă un jucător a confirmat că a semnat cu FCSB: „Este o alegere bună pentru mine și pentru familia mea”

Junior Morais (30 de ani) a confirmat că a semnat un contract cu FCSB, însă va trece sub comanda lui Reghecampf abia din vară, când îi expiră contractul cu Astra. Gigi Becali a dezvăluit încă de vineri că l-a transferat și pe fundașul Astrei.

Ultimele două zile au fost foarte fructuoase pentru Gigi Becali. Patronul FCSB a reușit, în sfârșit, să-l transfere pe Gnohere, pentru care i-a plătit lui Dinamo 250.000 de euro. Tot vineri, Becali a anunțat că și Junior Morais a semnat, însă va veni abia din vară. Asta pentru că mai are 6 luni de contract cu Astra, iar oficialii campioanei n-au fost dispuși să-l lase să plece încă din această iarnă.

Potrivit Sport.ro, și Morais a confirmat transferul la FCSB: „Este adevărat, ne-am înțeles și am semnat cu Steaua. Da, din vară sunt jucătorul lor. Aștept acum să vedem ce se va întâmpla. Eu merg la Astra acum să-mi fac treaba până la vară și apoi mergem mai departe. Sunt de mulți ani în România, îmi place aici și Steaua e o alegere bună pentru mine și familia mea. Nu am discutat cu Alibec.

Steaua este o echipă mare, a avut niște probleme că nu s-a calificat în Champions League și nu a luat titlul, dar mereu caută jucători foarte buni. Nu i-am spus lui Marius Șumudică de această decizie! Și el a fost fotbalist și știe cum se întâmplă”, a declarat Morais, potrivit Sport.ro

Gigi Becali îl dorea încă din această iarnă, însă n-a ajuns la o înțelegere cu cei din conducerea Astrei. Fostul europarlamentar l-a propus pe Boldrin plus 100.000 de euro pentru Teixeira și Morais, însă n-a avut succes.

Publicat: 07 01. 2017, 21:18
Actualizat: 07 01. 2017, 21:52