Lovitură de teatru! Crăciunescu a câștigat procesul cu FRF! Federația, obligată să-l readucă în fruntea CCA

Ion Crăciunescu a câștigat astăzi procesul intentat Federației Române de Fotbal după demiterea sa din funcția de președinte al Comisiei Centrale de Arbitri.

Fostul mare arbitru internațional a dezvăluit astăzi că Tribunalul din Vâlcea i-a dat dreptate în războiul cu FRF, iar instanța a decis ca acesta să fie repus în funcția de șef al CCA. „Tribunalul a aprobat cererea înaintată de mine. Decizia a fost ilegală și trebuie să fiu despăgubit cu salariile cât am lipsit de acolo. Nu Știu care sunt procedurile, dar știu că decizia este executorie și trebuie să apară și la Federație. Este pentru prima dată când apelez la asta, nu știu cum trebuie să stea lucrurile. Eu trebuie să fiu iar președintele CCA„, a anunțat Ion Crăciunescu la Digi Sport.

Ion Crăciunescu fusese înlocuit din funcția de președinte al CCA în luna august 2012, iar locul său a fost luat de Alexandru Deaconu.

Crăciunescu încasa înainte de demitere un salariu de aproximativ 4.000 de euro, iar conform spuselor sale acum ar trebui să fie despăgubit cu salariul pentru cele 9 luni care au trecut de la demiterea sa (peste 35.000 de euro).

FRF poate depune apel la această decizie.

Instanța a dat verdictul astăzi. Am câștigat procesul cu Federația. FRF este obligată să mă repună în funcție, să-mi plătească toate drepturile salariale și concediile la care am dreptul și decizia este executorie. Trebuie să i se aducă la cunoștință președintelui Federației. Este o primă instanță, dar este obligatorie decizia. Nu putea să fie alt verdict.Mi s-a spus că sunt incompetent profesional, o jignire mai mare decât atât nu am auzit vreodată„, a declarat Ion Crăciunescu la Digi Sport.

Publicat: 30 04. 2013, 18:25
Actualizat: 30 04. 2013, 18:46