Lobby din Bosnia pentru Koljic: „Sperăm să fie noul Dzeko”. Oferta refuzată de atacant pentru a evolua în Liga 1

Cifrele foarte bune ale atacantului Craiovei nu îl miră pe fostul portar al oltenilor, Adnan Guso. Koljic are 8 goluri în 8 partide jucat în Liga 1 Betano, dar Guso se aștepta la asta.

„Nu e nimic nou pentru mine. Este un jucător foarte bun și a demonstrat și în Bosnia. Ajută mult Craiova. Este cel mai bun atacant și eu mă bucur că vine din Bosnia. Îl așteptăm de 8-9 ani pe următorul Dzeko, acum sperăm să fie el”, a spus Adnan Guso, pentru Look Sport.

„După un sezon două, cred că va costa câteva milioane de euro”

Acesta crede că U Craiova a dat și o lovitură financiară, pentru că Elvir Koljic poate să valoreze câteva milioane de euro în vară. Până să ajungă în România acesta a fost curtat de belgienii de la Beveren. „Avea ofertă din Beveren, înainte să semneze cu Craiova. Impresarul dorea să-l ducă acolo. Au fost să-l vadă la meciul cu Zelejnicar și l-a vrut. Nu știu de ce nu s-a realizat. Proabil a crezut mai mult în Craiova. Sunt prieten foarte bun cu impresarul lui. După un sezon două, cred că va costa câteva milioane de euro”, a spus Guso.

Koljic a fost adus la Craiova de la FK Krupa, din Bosnia, în schimbul a 500.000 de euro. Vârful Craiovei e cotat la 700.000 de euro de site-ul transfermarkt.de.

 

 

Publicat: 08 11. 2018, 14:36
Actualizat: 08 11. 2018, 14:37