Liviu Ciobotariu, modest după victoria lui FC Voluntari din meciul cu Sepsi: „Nu suntem matematic în play-off!”

Liviu Ciobotariu, antrenorul echipei FC Voluntari, urmareste meciul de fotbal contra formatiei Dinamo din etapa a XVI-a a Ligii 1, disputat pe stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, luni, 23 noiembrie 2021. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 7 poze

Liviu Ciobotariu, antrenorul echipei FC Voluntari, s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi în meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

Meciul dintre FC Voluntari și Sepsi Sfântu Gheorghe s-a disputat sâmbătă, pe Stadionul „Anghel Iordănescu”, în cadrul etapei cu numărul 27 din Liga 1 și ilfovenii au învins cu scorul de 3-1, după golurile marcate de către Constantin Budescu, în minutele 23, respectiv 80, și Tavares, în minutul 89. Pentru covăsneni a marcat Aganovic, în minutul 63.

În urma acestui rezultat, FC Voluntari rămâne pe locul 3 în clasamentul Ligii 1, cu 46 de puncte, și este greu de crezut că mai poate pierde play-off-ul. Ilfovenii mai au de disputat trei meciuri: cu FC Argeș, cu CFR Cluj, respectiv cu FCSB.

Liviu Ciobotariu, modest după victoria lui FC Voluntari din meciul cu Sepsi

Liviu Ciobotariu încearcă să își țină jucătorii cu picioarele pe pământ și nu vrea să îi lase să creadă că sunt încă în play-off. Totodată, antrenorul ilfovenilor a avut cuvinte de laudă la adresa echipei Sepsi Sfântu Gheorghe și a lui Cristiano Bergodi, spunând chiar că ar fi meritat să se califice în play-off.

„Am avut un joc foarte greu. Sepsi este o echipă care merită să fie în primele șase, sincer, o echipă foarte bună, cu un antrenor foarte bun, Cristiano Bergodi. Sunt bucuros că am reușit să câștigăm, am făcut un joc bun. Am avut vreo 20 de minute în care nu ne-am regăsit și puteam să încasăm și al doilea gol. Cred că am făcut cel mai bun joc din acest sezon. Vreau să îmi felicit jucătorii pentru atitudinea lor, am avut o atitudine corespunzătoare care ne-a dus la câștigarea celor trei puncte. Aveam nevoie de această victorie. Atâta timp cât nu suntem matematic în play-off, încă trebuie să mai luptăm. Este adevărat că am luat o opțiune serioasă pentru play-off.

A fost și nervozitate și o oarecare presiune pe jucători, pe noi, pentru că ne doream foarte mult”, a spus Liviu Ciobotariu, la flash-interviul de după meci.

Publicat: 19 02. 2022, 19:38