Lițu: „Pot fi atacantul de care Steaua are nevoie!”

Alin Lițu, revenit la Steaua după împrumutul la Gloria Buzău, este încrezător că poate fi atacantul de care formația din Ghencea are nevoie.

Vârful spune că va face tot posibilul să rămână la prima echipă, excluzând varianta în care ar putea evolua pentru Steaua II.

"Sper să rămân la prima echipă. Nu am vorbit cu Marius Lăcătuș până acum, dar sunt pregătit să fiu atacantul de care Steaua are nevoie!. Nu m-aș mulțumi să joc la Steaua II, pentru că nu de asta am venit aici. Va fi greu să mă impun ca titular, dar sper să evoluez cât mai bine atunci când va fi nevoie de mine", a declarat Alin Lițu.

Și Eric Bicfalvi s-a declarat încântat de revenirea la Steaua și spune că este decis ca, de această dată, să confirme încrederea acordată.

"Este o mare onoare să joc din nou aici. Întotdeauna a fost o mare bucurie pentru mine să joc în Ghencea. Eu sunt și fanul acestei echipe de când sunt mic", a spus Bicfalvi.

Publicat: 07 01. 2009, 15:08
Actualizat: 07 01. 2009, 16:41