„Lippi” îi ia la Astra pe Karamyeni

Mihai Stoichiță se va duce la Astra Ploiești în cazul în care
cel mai bogat patron de club din Liga I, Ioan Niculae, îi va
asigura un buget care îi va permite să se lupte pentru un loc de
cupă europeană în viitorul sezon.

Pentru că Gigi Becali nu i-a prelungit contractul cu Steaua, iar
din străinătate ofertele concrete au întârziat să apară, Mihai
Stoichiță se află foarte aproape de a prelua echipa Astra Ploiești.
„Mă duc la Astra doar dacă se dorește calificarea într-o cupă
europeană. Nu mă duc să mă bat pentru evitarea retrogradării”, a
declarat fostul antrenor al Stelei. Însă, cum patronul Ioan Niculae
vrea să investească mai mult în echipă, numirea lui Stoichiță este
doar o chestiune de timp. Iar antrenorul știe că va lua cu el la
Astra cel puțin doi jucători din Ghencea care nu vor mai fi
păstrați de Pițurcă, și anume frații Karamyan.

Artiom și Arman și-au manifestat dorința de a continua la
roș-albaștri, însă nimeni nu le-a propus prelungirea contractelor,
fapt ce îi obligă să-și găsească noi angajamente. Și cum armenii
refuză să plece în străinătate, pentru că vor să obțină cetățenia
română, este mai mult ca sigur faptul că cei doi vor reprezenta
primele transferuri ale lui Stoichiță. Rămâne de văzut dacă Niculae
va accepta salariile Karamyenilor, renumiți pentru pretențiile
financiare mari pe care le au.

Publicat: 07 06. 2010, 10:02
Actualizat: 07 06. 2010, 10:03