Lipă, despre investitorii arabi care ar putea veni la Dinamo: „Sunt niște fantezii, probabil”

Președintele Clubului Sportiv Dinamo, chestorul Elisabeta Lipă, a comentat, miercuri, zvonurile potrivit cărora investitori arabi ar fi interesați să implice financiar la clubul de fotbal, declarând că acestea sunt, probabil, niște fantezii.

Sunt niște fantezii, probabil. Nu am auzit și atât timp cât voi fi în fruntea Clubului Sportiv Dinamo București, acest lucru nu se va întâmpla. De un stadion avem nevoie, pentru a organiza competiții pentru celelalte sporturi și avem nevoie și de un stadion frumos, unde echipa de fotbal să-și demonstreze valoarea în campionatul intern. Mall-uri, cazinouri cu siguranță nu vom vedea niciodată în Parcul Dinamo„, a spus Lipă.

Elisabeta Lipă a afirmat că își dorește ca alături de Ionuț Negoiță să mai vină un investitor, care să ajute la obținerea de performanțe. „Este foarte greu să ții o echipă de unul singur, având în vedere că fotbalul este susținut doar din sursă privată. Îi doresc din tot sufletul un investitor care să vină la echipă cu bani și să performeze, pentru că sincer vă spun, că dacă echipa merge bine și CS-ul este bine, dacă echipa pierde, atunci suntem înjurați de toată lumea. Eu îmi doresc să avem o echipă cât mai bună, care să joace și în cupele europene. Mai mult ca sigur că acest lucru se va întâmpla, având în vedere că echipa este în reconstrucție, domnul Negoiță a demonstrat că își dorește o echipă bună, dar luând-o de jos„, a completat Lipă.

Elisabeta Lipă a menționat că actualul club de fotbal nu are nicio datorie către CS Dinamo. „Echipa se antrenează la Săftica, iar în momentul în care solicită teren în Parcul Dinamo, nu se pune problema să nu beneficieze, contracost, bineînțeles. Echipa de fotbal, la ora actuală, nu are nicio datorie față de CS Dinamo. Dar având în vedere că aici lucrurile sunt puțin mai amestecate, clubul are o asociere cu un club de fotbal care este în insolvență, echipa face parte dintr-un alt club, iar lucrurile se confundă și atunci nu se mai înțelege cine al cui este„, a explicat Lipă.

Potrivit lui Lipă, societatea care deține palmaresul, emblema și culorile clubului bucureștean, CS FC Dinamo, care a fost administrată de Nicolae Badea, se află în insolvență, iar gruparea pe care ea o conduce are de recuperat peste cinci milioane de lei. „Pe vechea societate sunt datorii foarte mari și ca drept dovadă utilitățile sunt oprite, pentru că nu ne mai permitem să facem în continuare datorii fără să fie achitate cele din urmă. Suntem în instanță, ne judecăm pentru circa cinci milioane de lei. Vorbim de clubul domnului Badea, cum se spune. Clubul a intrat pe mâna administratorului sindic, nu mai este domnul Badea. Toată lumea asociază clubul acesta cu domnul Badea, pentru că el l-a înființat„, a subliniat Lipă.

Acționarul majoritar al FC Dinamo, Ionuț Negoiță, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că negociază cu doi oameni de afaceri străini cooptarea acestora ca investitori la gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare, după ce a fost refuzat de către Ion Țiriac.

Ionuț Negoiță a a cumpărat în vara anului 2012 acțiunile deținute până atunci de Cristian Borcea, ulterior devenind acționar majoritar prin retragerea lui Nicoale Badea și Dragoș Săvulescu.

Publicat: 12 03. 2014, 15:35
Actualizat: 12 03. 2014, 15:38