Liga 1, mereu surprinzătoare!** Formația care atacă returul cu 10 jucători care nu au prins până acum decât meciuri la „JUDEȚ”

*”U” Cluj s-a reunit luni, iar antrenorul a chemat la prima echipă zece fotbaliști care până acum au evoluat la „județ”

*Formația de pe Someș va fi în retur echipa cu cea mai mică medie de vârstă din Liga I ( 22,6 ani)

Din cauza problemelor financiare, antrenorul Marius Popescu a rămas fără mai mult de 10 jucători care au dus greul în tur. Ca atare, la reunirea de ieri au fost prezenți numai 23 de fotbaliști, dintre care 10 sunt aduși de la juniori. Puștii sunt cei în care au fanii cea mai mare încredere, deoarece vara trecută mulți dintre ei au câștigat titlul național la juniori B. Calcan, Dulap, Kovacs (17 ani), Țicrea, Cordoș, Ursu, Baciu, Mureșan (toți 18 ani), Cucui (19 ani) și Takacs (21 de ani) sunt cei 10 tineri pe care va miza „U” în retur. Mulți dintre ei au jucat în toamnă pentru juniorii A sau în divizia județeană, pentru „satelit”. Acestora li se vor mai alătura și alți juniori, asta în cazul în care vor mai pleca jucători. În acest moment, Boșneag, Muzac, Pătrașcu și Nicola se află în litigiu cu „U”.

Cu toate aceste probleme, tehnicianul Marius Popescu are încredere că echipa poate trece peste perioada grea. „Îmi pun speranțe în juniorii care vor face parte din lotul primei echipe. Sper totuși să mai aducem jucători și să putem perfecta un stagiu în Antalya. Am rezolvat ca fotbaliștii să aibă o masă pe zi, acum se lucrează la vitaminizare”, a mărturisit Popescu la reunire. Pe de altă parte, cum niciun investitor nu a ajuns la un acord cu Ioan Mărginean pentru a prelua clubul, acesta va fi băgat în insolvență. Primul demers a fost respins de Tribunalul Cluj, deoarece decizia nu a fost semnată și de acționarii minoritari ai clubului.

Publicat: 14 01. 2013, 21:52
Actualizat: 15 01. 2013, 10:03