Levi „ajută” Steaua și după despărțire!** Primii doi jucători pe care îi vrea la Anorthosis

Roni Levi a semnat în cursul zilei de sâmbătă un contract pe un an cu Anorthosis Famagusta. Imediat după ce a strâns date legate de noua sa echipă, israelianul a ajuns la concluzia că formația sa are probleme în apărare. În aceste condiții, fostul tehnician al roș-albaștrilor le-a transmis șefilor săi că va încerca să-l convingă pe George Galamaz să se transfere în Cipru.

Fundașul roș-albaștrilor, George Galamaz, nu va mai continua în mod sigur din această iarnă la Steaua. Această informație ne-a fost confirmată ieri de un oficial al clubului lui Gigi Becali, iar Roni Levi știe despre acest lucru. „Momentan noi nu știm dacă Levi vrea să-l ia pe Galamaz la noua sa echipă, dar la Steaua, George în mod sigur nu va mai continua. A avut tot timpul din lume să semneze prelungirea contractului, dar ne-a tot refuzat. În aceste condiții, noi l-am transferat între timp pe Chiricheș, iar Galamaz e liber să plece unde vrea”, ne-a declarat o sursă din cadrul clubului Steaua.

Levi vrea să profite: îl ia și pe Martinovic?

ProSport a aflat care a fost motivul principal ce l-a făcut pe Galamaz să-i tot amâne pe roș-albaștri cu un răspuns până când a ajuns în ultimele trei luni de contract cu Steaua. „Galamaz a fost supărat că Gigi l-a tot dus cu vorba în privința plății primei de instalare la Steaua. Din cauza acestui lucru, nici el nu a dorit să le dea oficialilor un răspuns sigur. Preferă să rămână în iarnă liber de contract decât să tot fie dus cu vorba”, ne-a povestit un coleg al fundașului.

În aceste condiții, cunoscând foarte bine situația lui Galamaz la Steaua, Roni Levi va încerca în această iarnă să-l transfere liber de contract la Anorthosis pe fostul său stoper. „Știm sigur că Levi va încerca în iarnă să ia la noua sa echipă doi jucători de la Steaua. Unul dintre ei este clar Galamaz, iar al doilea ar putea fi Martinovic”, ne-a spus ieri o sursă din Cipru.

10 partide a jucat Galamaz în acest sezon la Steaua sub comanda lui Roni Levi

130 de mii de euro pe sezon câștigă Galamaz la Steaua

Publicat: 04 10. 2011, 09:41
Actualizat: 04 10. 2011, 09:42