Leo Grozavu îl „amenință” pe Ilie Poenaru, înainte de Academica Clinceni – Sepsi: „Nu vreau să ne oprim aici!”

Leo Grozavu, antrenorul echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu Academica Clinceni și a prefațat partida contra echipei lui Ilie Poenaru.

Meciul dintre Academica Clinceni și Sepsi Sfântu Gheorghe se va disputa sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 12:30, pe Stadionul Clinceni, în cadrul etapei a noua din Liga 1. Partida va fi transmisă la TV pe Digi Sport, Telekom Sport și Look Sport, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.

Deși Sepsi e la trei puncte de podium, pe locul 4, Leo Grozavu are așteptări tot mai mari de la jucătorii săi.

Leo Grozavu, înainte de Academica Clinceni – Sepsi

Leo Grozavu a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Ilie Poenaru, antrenorul Academicii Clinceni, și la adresa muncii depuse de către acesta la echipa ilfoveană. Antrenorul lui Sepsi a dezvăluit că și-a avertizat jucătorii cu privire la potențialul echipei pe care o vor întâlni în etapa a noua.

„Suntem pe un trend bun, avem patru victorii consecutive şi nu vreau să ne oprim aici. Ne dorim toţi să păstrăm, să continuăm această serie de victorii. Întâlnim o echipă care a arătat evoluţii frumoase şi nu numai în actualul campionat. Are un antrenor care ştie să îşi motiveze jucătorii.

Cred eu că faţă de sezonul trecut Academica Clinceni s-a întărit, a adus câţiva jucători de calitate. Ne va aştepta aşadar o partidă dificilă. Le-am explicat băieţilor să fim atenţi, pentru că suntem pe un trend bun şi să nu cumva să picăm în partea cealaltă, să ne relaxăm şi să credem că vom avea o misiune facilă la Clinceni. Pentru că nu va fi nicidecum aşa”, a spus Leo Grozavu, la conferința de presă.

Leo Grozavu și secretul de la Sepsi

În ceea ce privește atuul echipei sale, Leo Grozavu a pus succesul celor patru victorii consecutive în Liga 1 pe seama forței grupului.

„Şi la noi grupul este cel care triumfă. Iar până în momentul de faţă sunt mulţumit de toţi cei care se pregătesc cu echipa. Şi chiar dacă lipseşte vreun jucător, nu mai suntem în postura de anul trecut când nu aveam înlocuitori de nădejde.

Avem soluţii, deci nu sunt probleme din acest punct de vedere. Sâmbătă vom avea în faţă un adversar care se bate, iar noi trebuie să fim cel puţin la nivelul lor de atitudine şi motivaţie”, a explicat Leo Grozavu.

Publicat: 31 10. 2020, 09:52
Actualizat: 31 10. 2020, 09:53