Leo Grozavu: „A fost o victorie meritată. Nu ne gândim la cupele europene, dar nici nu ne vom da la o parte”

Antrenorul echipei FC Botoșani, Leo Grozavu, a declarat duminică, la finalul partidei câștigate cu scorul de 3-1 (1-1), pe teren propriu, în fața formației Pandurii Târgu Jiu că a fost o victorie meritată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

A fost o partidă bună, cu câteva momente nefericite. A fost o victorie meritată. Am început bine, am făcut 1-0. Pe urmă, am avut o bară. La prima greșeală, am fost taxați. A urmat o perioadă în care nu ne-am putut reveni. Au fost momente în care am lăsat adversarul să construiască și nu am pus presiune. În repriza a doua, am fost mai agresivi, am dominat și am reușit să marcăm de două ori. Nu am mai jucat de mult la ora prânzului. S-a jucat pe un teren uscat, care a favoziat echipa care s-a apărat„, a declarat Leo Grozavu.

Tehnicianul formației botoșănene a mai precizat că nu se gândește la cupele europene: „Nu ne gândim la cupele europeene. Nu avem obiective îndrăznețe. Important pentru noi este să ne consolidăm ca echipă, să acumulăm puncte și vom vedea la final unde ne clasăm. Dacă vom reuși să ajungem pe un loc de cupă europeană, nu ne vom da la o parte. Nu ne interesează dacă rămâne sau nu Astra în play-off. Nu avem vreun parti-pris cu nimeni. Pe noi ne interesează meciurile noastre și punctele puse în joc, pe care ne dorim să le obținem„.

MEDIAFAX

Publicat: 26 02. 2017, 16:44
Actualizat: 26 02. 2017, 16:45