Le face viața la Steaua un COȘMAR: „Își descarcă nervii pe ei!”** Care sunt țintele lui Bourceanu și cui i-a zis în față: „Ești SIFONAR!”

Impus căpitan la Steaua de patronul Gigi Becali, Alex Bourceanu pare să-și fi luat rolul mai în serios decât ar fi trebuit, fapt ce începe să-i nemulțumească pe câțiva dintre jucătorii de bază ai echipei.

ProSport a publicat astăzi câteva întâmplări care scot în evidență modul în care Bourceanu își gestionează rolul la echipă și care îi face pe colegii să nu-l privească cu ochi buni.

Surse ProSport susțin că printre clienții „favoriți” ai lui „Gattuso” se numără chiar puștii Năstăsie, Roșu, Lupu sau Ciuculescu, care sunt mustrați adesea de Bourceanu: „Nu doar cu Lupu are el ce are. Când e nervos din cine știe ce cauză, copiii ăia sunt primii pe care se descarcă„, a povestit unul dintre steliști.

Mai mult, Bourceanu s-a contrat și cu team-managerul Marius Ianuli, pe care l-a acuzat în față că ar „vărsa” informații către fostul manager al roș-albaștrilro, MM Stoica.

Și-a permis să-l tragă la răspundere chiar și pe Mache. I-a spus în față acestuia că știe că este un sifon al lui Meme Stoica și că ar face bine să nu mai stea în preajma echipei„, a povestit o sursă din apropierea echipei pentru ProSport.

Publicat: 22 02. 2012, 15:18
Actualizat: 22 02. 2012, 15:22