Le-au făcut pe plac fanilor!** Cel mai hulit jucător de la Dinamo a fost cedat

Hristu Chiacu, acum în vârstă de 25 de ani, s-a reîntors în
această vară la Dinamo după expirarea împrumutului la Lankaran.
Jucătorul nu este deloc iubit de fanii „câinilor”, după ce în anul
2008, la un meci dintre roș-albi și CS Otopeni, jucătorul a evoluat
excelent și apoi a jubilat după o reușită în mod deplasat prin mai
multe semne obscene adresate ultrașilor, dar și lui Cristi Borcea!
Apoi a urmat partea a doua. Transferat la Timișoara, la un meci cu
Dinamo, mijlocașul a dirijat galeria violetă în câteva scandări, la
fel de obscene, la adresa clubului din „Ștefan cel Mare”.

După revenirea din cantonamentul din Austria, Hristu Chiacu a fost
anunțat de către Liviu Ciobotrariu că nu mai face parte din lotul
echipei. Mijlocașul a fost cedat la nou-promovata Ceahlăul Piatra
Neamț, unde va evolua în următoarele 6 luni.

De la Dinamo au plecat în acestă vară următorii jucători: Andrei
Mărgăritescu, Emilian Dolha, Ersin Mehmedovic, Valeriu Bordeanu,
Vlad Munteanu, Ștefan Bărboianu, Valerică Găman, Eugen Crăciun și
Oscar Rubio. Foarte probabil, de la Dinamo vor mai pleca Păun,
Liviu Ganea (trimis la Dinamo 2) și Scărlătescu.

Publicat: 19 07. 2011, 20:42
Actualizat: 19 07. 2011, 20:53