Lazici a semnat cu Pandurii!** „Poate juca 25-30 de minute pe meci”

Jucătorul Predrag Lazici a semnat un contract pe o perioadă de doi ani cu formația Pandurii Târgu Jiu, după ce în sezonul precedent fotbalistul sârb a fost legitimat la echipa CS Otopeni, care a retrogradat în liga secundă.

Fotbalistul s-a aflat la Târgu Jiu încă de la începutul acestei săptămâni, interval în care a susținut probe de joc, în timp ce conducerea clubului gorjean s-a interesat dacă jucătorul este liber de contract.

Antrenorul Sorin Cârțu a precizat că Predrag Lazici va face parte din lot la meciul cu FC Vaslui, programat sâmbătă, de la ora 19.00.

"Lazic a venit la noi liber de contract. Este un jucător cu experiență, are de 27 de ani, și a semnat cu noi pe doi ani, dar, în funcție de ce va face anul ăsta, putem să îmbunătățim sau să prelungim contractul. Nu mai vreau contracte pe mulți ani. După cum l-am văzut, s-a mișcat bine la partida amicală cu Drobeta, cred că poate să joace 25-30 de minute într-un meci pentru că e pregătit. Va fi în lot la următorul meci, pentru că el poate să joace și în atac", a spus Cârțu.

Lazici, în vârstă de 27 de ani, a mai evoluat la Partizan Belgrad, în perioada 2004-2008, iar în Liga I a jucat la CS Otopeni, în ediția 2008-2009, în 23 de partide.

Publicat: 08 08. 2009, 18:23
Actualizat: 08 08. 2009, 18:29