Lazăr, căpitan de export: „Sperăm să o depășim pe Steaua, ar fi frumos să terminăm pe primul loc” Ce spune despre interesul turcilor de la Konyaspor

Vali Lazăr a purtat banderola de căpitan al „câinilor” pe Cluj Arena și mijlocașul și-a pus amprenta pe jocul bucureștenilor: a marcat și a pasat decisiv la golul lui Bilinski. Imedat după victoria, 3-2, cu U Cluj, Lazăr a declarat că speră ca Dinamo să termine sezonul în fața rivalei de la Steaua.

„Am dat primul gol în campionat și sper să continuăm seria victoriilor. Atmosfera este foarte bună, am marcat câte 3, 4 goluri pe meci, dar am luat goluri copilărești. Nu contează golaverajul, importante sunt punctele și sperăm să îi depășim pe cei de la Steaua. Ar fi ceva frumos să terminăm pe primul loc”, a declarat Lazăr la LookTv.

„În vară vreau să mă transfer la o echipă puternică”

„Sunt căpitanul echipei, trebuie să îmi motivez colegii. Nu mă gândesc la niciun transfer acum, important este să joc bine și să atrag atenția mai multor echipe și la vară să mă transfer la o echipă puternică. Voi pleca doar dacă șefii clubului doresc să plec mai devreme”, a  mai spus căpitanul lui Dinamo, care este urmărit de turcii de la Konyaspor.

  • Dinamo a învins luni seară, în deplasare, cu scorul de 3-2 (3-1), pe Universitatea Cluj, în ultimul meci al etapei a doua a Ligii I, în care gazdele au jucat în inferioritate numerică din minutul 6. Golurile învingătorilor au fost marcate de C. Matei ’10 (penalti), Lazăr ’33 și Bilinski ’45. Pentru Universitatea Cluj au înscris Ninu ’26 și Boutadjine ’82.

Universitatea Cluj: Veselovsky – Jovanovici, Ninu, Neag, Mușat – R. Costin, A. Lungu – Boutadjine, L. Kovacs (Panagopoulos ‘7), Tîrnăcop – Jula (Mengolo ’70). Antrenor: Mihai Teja.

Dinamo: Samoilă – Fai, Durimel, Ad. Popa, Grecu – Bărboianu, Boubacar, Elton (Rotariu ’61) – V. Lazăr (Filip ’83), Bilinski, C. Matei (Șerban ’86). Antrenor: Flavius Stoican.

Cartonașe galbene: R. Costin ’23, Tîrnăcop ’38, Jovanovici ’63, Neag ’80 / C. Matei ’43, Samoilă ’57, Lazăr ’67, Fai ’73, Bărboianu ’90

Cartonaș roșu: Veselovsky ‘6

Arbitri: Cristian Balaj (central) – Sebastian Gheorghe, Dragoș Iliescu (asistenți) – Paul Unimatan (rezervă)

Observatori: Nicolae Grigorescu, Romulus Gabor

Publicat: 04 08. 2014, 23:20
Actualizat: 04 08. 2014, 23:21