Oficial! Laurențiu Reghecampf a plecat de la Universitatea Craiova! Mihai Rotaru a găsit deja antrenorul pentru echipa din Bănie!

Laurentiu Reghecampf, antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, urmareste meciul de fotbal contra formatiei CFR Cluj din etapa a 9- a a play-off-ului Ligii 1, disputat pe stadionul Dr. Constantin Radulescu, duminica, 15 mai 2022. FLAVIU BUBOI / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Laurențiu Reghecampf (46 de ani) s-a despărțit, oficial, de Universitatea Craiova, iar patronul Mihai Rotaru are două nume pe lista scurtă pentru înlocuirea lui.

Universitatea Craiova a anunțat, în mod oficial, despărțirea de antrenorul Laurențiu Reghecampf. Tehnicianul în vârstă de 46 de ani și reprezentanții clubului au semnat deja rezilierea contractului, iar patronul Mihai Rotaru are în acest moment două opțiuni.

Potrivit informațiilor ProSport, favorit pentru a-i prelua pe olteni este în acest moment Laszlo Balint, iar Mirel Rădoi este a doua variantă pe care conducerea clubului o are.

Laszlo Balint și Mirel Rădoi sunt antrenorii de pe lista Universității Craiova

Așa cum ProSport v-a informat în exclusivitate, Laszlo Balint este foarte aproape de a semna cu Universitatea Craiova, el fiind favorit în fața lui Mirel Rădoi, care este a doua opțiune a lui Mihai Rotaru.

Clubul din Bănie a anunțat deja că angajamentul lui Laurențiu Reghecampf a fost reziliat, cu acordul ambelor părți.

„Clubul Universitatea Craiova și antrenorul Laurențiu Reghecampf au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale.

Îi mulțumim lui Laurențiu Reghecampf pentru tot ceea ce a realizat la Știința și îi dorim mult succes mai departe”, se arată în comunicatul remis de Universitatea Craiova.

Laurențiu Reghecampf ar fi trebuit să ia parte la meciul de retragere al lui Adrian Mutu, de la Cluj, însă a fost nevoit să renunțe în ultimul moment pentru a purta discuția decisivă cu Mihai Rotaru.

Părțile au ajuns la un acord și au reziliat contractul, astfel că patronul grupării din Bănie are acum drumul liber pentru a numi un nou antrenor.

Favorit în acest moment este Laszlo Balint, liber de contract după ce UTA l-a înlocuit în acest an cu Ionuț Badea. Mirel Rădoi este în aceeași situație, după ce la finalul lui 2021 a hotărât să nu își mai prelungească angajamentul cu echipa națională a României.

Publicat: 12 06. 2022, 21:46
Actualizat: 12 06. 2022, 22:16