Lanțul slăbiciunilor scoate Pandurii din Groapă

„Cazul Pandurii” a ajuns punte de legătură între oameni de
fotbal care zilele trecute își aruncau cuvinte dure în față. Deloc
dezinteresați, Gigi Becali și Dumitru Dragomir au făcut pace și au
căutat împreună o soluție pentru ca trupa gorjeană să nu fie
retrogradată. De ce n-au strâns rândurile încă de săptămâna
trecută? Greu de spus…

Șeful Ligii a făcut primul pas. „Hai, măi, miliardare, să găsim
o soluție! Ajută și tu Pandurii. E păcat să se rupă campionatul!”,
a fost mesajul lui Dumitru Dragomir care a dus la întâlnirea de
taină de duminică noapte. Oficial, Mitică este îngrijorat de soarta
Ligii I, neoficial, îi este teamă de cutremurul pe care îl poate
isca un asemenea caz. Faptul că unele decizii au fost luate de
comisii neparitale (fără reprezentanți ai tuturor părților
implicate) poate duce la implicații majore și la sancțiuni dure de
la FIFA, implicit la clătinarea serioasă a scaunului său.

Să o
încurce pe Dinamo

De partea cealaltă, Gigi Becali are tot interesul ca Pandurii să nu
fie exclusă din campionat și să pună bețe în roate rivalelor. Prima
ar fi Dinamo, la meciul de vineri, însă miza cea mare este
reprogramarea meciului cu Oțelul. Gigi Becali o spune direct:
„Trebuie să găsim o portiță în regulament pentru a se juca meciul
Pandurii – Oțelul. Comitetul Executiv poate lua orice hotărâre. Să
se anuleze articolul pe baza căruia s-a decis neprogramarea”, a
declarat finanțatorul Stelei.

Discuțiile s-au purtat în trei, de față fiind și președintele
echipei gorjene, Marin Condescu. Soluția găsită: Gigi Becali să
plătească 400.000 de euro pentru dezlegările jucătorilor Chiricheș
și Brata, banii urmând a stinge datoria către Dinamo. Aceasta a
fost înțelegerea de duminică noapte…

Speranța vine de la
FRF

Ieri, Condescu a plecat pe altă pistă, fără să o abandoneze
definitiv pe prima. Președintele gorjenilor a primit de la FRF un
document (facsimil) prin care speră să răstoarne deciziile de la
LPF. „Ilie Iordache a fost declarat liber de contract de Curtea de
Arbitraj pentru Fotbal, și nu printr-o decizie a Comitetului
Executiv al FRF, care nu are astfel de atribuții”, se scrie în
document. „Iordache s-a transferat la AEK Atena printr-o adresă a
Comitetului Executiv, care spunea că jucătorul este liber să plece
la orice club. Or, în baza actului pe care l-am primit acum, e clar
că Iordache a fost și este jucătorul nostru”, a declarat ieri
Condescu pentru ProSport. Azi, cazul se va judeca la Comisia de
Soluționare a Litigiilor de la LPF, unde Pandurii speră să
primească drept de joc fără să mai achite vreun euro către
Dinamo.

Termenul de grație:
azi, la miezul nopții

La Ligă, ultimul demers al „pandurilor” nu pare să aibă trecere.
„Noi nu am judecat dacă jucătorul este liber sau nu de contract, ci
doar o clauză efect. Documentul de la FRF nu schimbă datele
problemei”, a punctat secretarul LPF, Vali Alexandru.

Dacă acțiunea de azi nu se soluționează în favoarea
„pandurilor”, echipa din Tg. Jiu fie acceptă propunerea lui Becali
și stinge datoria către Dinamo până azi, la miezul nopții, fie
obține o hârtie de reeșalonare de la Dinamo. Orice altă variantă
înseamnă exluderea. Dacă Pandurii e programată cu Dinamo, se
creează automat premisa disputării meciului cu Oțelul.

„FIFA
ne va exclude din toate competițiile”

Președintele FRF, Mircea Sandu, a comentat „scandalul Pandurii”.
„Voi propune să fie introdusă în statutul FRF a prevedere prin care
cei care apelează la instanțele sportive să nu mai poată acționa și
în cele civile, și invers.

Dacă cineva câștigă în instanțele civile, cele sportive vor
trebui să respecte acele hotărâri”, a spus Nașu. Sandu a tras însă
un semnal de alarmă vizavi de implicarea politicului în fotbal:
FIFA ne poate exclude din toate competițiile din cauză că
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a
înființat o nouă Comisie de Disciplină, iar Steaua este primul club
care a apelat la această nouă instanță. „Am să informez FIFA și
probabil că o să ne excludă din competiții. Așa o să se întâmple și
cu Bosnia de la 30 martie, așa e posibil să se întâmple și cu
Ucraina. Ce îi interesează pe cei de la Minister deciziile din
fotbal?”, a spus Sandu la gsptv.


„M-am săturat de drumuri de seară și pupături în Piața
Independenței. Președintele LPF este atât de speriat, încât face
pace între… doi prieteni „
, Marian Iancu, președinte CA
Poli Timișoara

„Dacă Pandurii plătește din bani proprii, atunci se poate
vorbi de un aranjament. Dacă plătește din alți bani, atunci nu,
pentru că poate nu aveau banii necesari”,
Dinu Gheorghe,
președinte Rapid


Publicat: 01 03. 2011, 08:49
Actualizat: 01 03. 2011, 08:50