Lacina Traore a dezamăgit în amicalul cu Metalurg:** „Dacă joacă tot așa, nu mai pleacă!”

După 13-1 cu amatorii de la Horst, CFR a pierdut cu 4-2 amicalul
jucat împotriva celor de la Metalurg Donețk, ocupanta locului 10 în
Ucraina. Clujenii au avut probleme mari atât în defensivă, cât și
în ofensivă, ivorianul
Traore (foto) fiind luat la țintă la finalul partidei.

CFR a pierdut fără drept de apel partida jucată ieri în Antalya
cu Metalurg Donețk. Eșecul a scos în evidență probleme mari în
defensiva și ofensiva campioanei și a consemnat prima înfrângere
pentru Minteuan pe banca formației clujene. Tehnicianul nu și-a
ascuns la final amarul și a arătat cu degetul spre Lacina Traore,
care a izbutit numai un gol în cele două partide amicale.
„Lacina trebuie să joace mai bine, să arate că e mai mult
decât o promisiune. La cum a jucat azi (n.r. – ieri), nu cred că
mai poate fi vorba de o plecare la un club mare”
, a tunat
Minteuan, susținut și de președintele Iuliu Mureșan.

„Traore a fost neconcentrat, dar sper să își revină.
Mi-a spus că nu se gândește la plecare și că e pregătit să rămână,
deci nu cred că acesta e motivul pentru care a jucat mai slab.
Oricum, el e conștient că în vară va pleca pe o sumă mare doar dacă
evoluțiile lui din retur vor fi bune”
, a spus Mureșan.

Publicat: 25 01. 2011, 08:16
Actualizat: 25 01. 2011, 08:25