Lăcătuș: „Lui Ovidiu Petre i se umflă genunchiul după fiecare meci”

Antrenorul Stelei a vorbit la sfârșitul meciului despre situația mijlocașului Ovidiu Petre, car nu a putut evolua în meciul cu Pandurii. Situația mijlocașului este destul de gravă, după fiecare meci pe care Steaua îl dispută, acesta resimțind dureri la piciorul operat.

"Ovidiu Petre este accidentat. Din păcate, după operație el a făcut perioada de pregătire, chiar dacă nu la un nivel foarte ridicat, a ajuns să se antreneze, să joace, dar aceste operații lasă urme și se pare că deocamdată nu poate să ducă acest ritm. După fiecare joc genunchiul i se umflă și sperăm să aflăm motivele și să știm să-l pregătim pentru meciurile de Liga Campionilor și de campionat", a spus Lăcătuș.

Publicat: 01 09. 2008, 23:25