Lăcătuș atacă:** „Fanii lui Dinamo celebrează incendierea peluzei Sud! N-au ce altceva să sărbătorească!”

Marius Lăcătuș recunoaște că jocul Stelei nu merge și admite că el are o mare parte din vină pentru acest lucru. La orice echipă din lume, atunci când nu sunt rezultate înseamnă că tehnicianul nu reușește să-i capaciteze suficient pe fotbaliști.

"Eu sunt principalul vinovat pentru aceste rezultate. Antrenorul e întodeauna repsonsabil pentru rezultatele echipei. Când nu îndeplinești un obiectiv, antrenorul e principalul vinovat.  Nu m-am gândit la demisie sau la ce va fi la finalul campionatului, vom vedea atunci.", a spus tehnicianul la Sport.ro

Fiara a comentat și gestul reprobabil pe care l-a făcut la adresa fanilor dinamoviști, dar pretinde că are circumstanțe atenuante: "Am avut o reacție necontrolată. Era jocul terminat, m-am dus să salut galeria și am fost provocat de suporterii lui Dinamo, mi s-au adresat injurii și am reacționat așa. Normal era să nu reacționez, dar poate că nu am vrut decât să le arăt scorul final fanilor lui Dinamo"

"Mie nu-mi place să vorbesc despre suporterii altor echipe. Ei sărbătoresc incendierea peluzei, pentru că nu au ce altceva să sărbătorească. Noi celebrăm, cam în aceeași perioadă cucerirea Cupei Campionilor Europeni. Cred că e o diferență", a completat tehnicianul vicecampioanei la gsptv.

Lăcă încă speră la locul doi, dar recunoaște că acest lucru ține mai mult de ficțiune: "Până la final vrem să obținem locurile necesare să ocupăm un loc pe podium. depindem și de ceilalți, dar să vedem. Este foarte greu să încheiem pe locul doi. Așteptăm și noi un egal la Unirea-CFR."

Fanii din Ghencea l-au fluierat pe Dayro Moreno pentru faptul că a bătut foarte slab loviturile libere. Tehnicianul îi ia apărarea columbianului și explică de ce suporterii trebuiau să fie mai înțelegători: "La asemenea jocuri sunt foarte puțini jucători care-și asumă repsonsabilitate, care să se înghesuie să bată loviturile libere. El nu a executat cum trebuie, dar nu cred că trebuia fluierat, a avut execuții mai slabe."

sursa foto: dinamomania.net

Publicat: 09 05. 2009, 19:47
Actualizat: 10 05. 2009, 01:27